Metodologie din 2023 ŞI CRITERIILE privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2023

Dată act: 28-apr-2023
Emitent: Ministerul Educatiei

CAPITOLUL I:ACORDAREA GRADAŢIEI DE MERIT ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale

Art. 1 
(1)Prezenta metodologie reglementează procedura şi criteriile de acordare a gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat, sesiunea 2023.
(2)Gradaţia de merit se acordă personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar şi personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control.
(3)Gradaţia de merit prevăzută de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare se acordă prin concurs şi reprezintă o creştere cu 25% a salariului de bază deţinut, conform legii.
(4)Prin unităţi/instituţii de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, inclusiv unităţile conexe şi inspectoratele şcolare.

Art. 2 
(1)Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul rezultat prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv a 16% din totalul posturilor didactice de predare, totalul posturilor de conducere şi îndrumare şi control ocupate în luna februarie 2023, conform programului EduSal, la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic aflate în plată la 1 septembrie 2023, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani. La calcul nu se iau în considerare perioadele de suspendare a plăţii gradaţiei de merit din motive neimputabile angajatului sau ca urmare a rezervării postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin. (1)-(6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi se respectă încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate la momentul revenirii pe post.
(2)Procentul de 16% se aplică, separat, fiecărei categorii de personal:
a)personal didactic de predare;
b)personal didactic de conducere, îndrumare şi control;
c)personal didactic auxiliar.
(3)În situaţia în care personalului didactic i se modifică locul sau felul muncii cu păstrarea calităţii de personal didactic calificat, la nivelul aceluiaşi judeţ/al municipiului Bucureşti, acesta îşi păstrează gradaţia de merit.
(4)Personalul didactic beneficiar al gradaţiei de merit, detaşat în alt judeţ/municipiul Bucureşti, îşi păstrează gradaţia de merit, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Cadrele didactice beneficiare ale gradaţiei de merit pretransferate/transferate în alt judeţ/municipiul Bucureşti îşi păstrează gradaţia de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care s-au pretransferat/transferat.
(6)La solicitarea unităţii/instituţiei de învăţământ în care cadrul didactic beneficiar al gradaţiei de merit s-a pretransferat prin schimb de posturi pe baza consimţământului scris în alt judeţ/municipiul Bucureşti în timpul anului şcolar, inspectoratul şcolar acordă în continuare gradaţia de merit câştigată, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii, cu respectarea prevederilor alin. (1).
(7)Personalul didactic care, ulterior obţinerii gradaţiei de merit în alt judeţ decât cel în care este titular/angajat pe perioada nedeterminată, revine la postul pe care este titular sau se detaşează în alt judeţ/municipiul Bucureşti îşi păstrează gradaţia de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care a revenit sau s-a detaşat.
(8)Personalului didactic auxiliar transferat conform dispoziţiilor art. 32 din Legea-cadru nr. 153/2017 sau detaşat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicate, cu modificările şi completările ulterioare i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile alin. (5)-(7).
(9)În situaţia în care personalul didactic, menţionat la alin. (5)-(7), beneficiar al gradaţiei de merit, nu se încadrează în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care s-a pretransferat/transferat/detaşat, acordarea gradaţiei de merit se suspendă până la data de 31 august al anului şcolar în curs. Plata gradaţiei de merit se reia începând cu data de 1 septembrie a următorului an şcolar, cu respectarea condiţiei încadrării în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care persoana respectivă s-a pretransferat/transferat/detaşat, până la împlinirea celor 5 ani de plată efectivă.
(10)Personalul didactic auxiliar, beneficiar al gradaţiei de merit, având norma de bază constituită din fracţiuni de post corespunzătoare unor funcţii didactice auxiliare diferite, beneficiază de gradaţia de merit calculată la întreaga normă de bază.

Art. 3 
(1)Gradaţia de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2023.
(2)Gradaţia de merit se calculează raportat la norma didactică de bază conform actului de numire/transfer/repartizare pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, respectiv la norma de bază conform actului de numire/transfer pentru personalul didactic auxiliar.

Art. 4 
(1)Personalul didactic din învăţământ beneficiar al gradaţiei de merit, pentru care aceasta încetează de drept la 31 august 2023, poate participa la un nou concurs.
(2)Personalul didactic care se pensionează nu mai beneficiază de gradaţie de merit de la data încetării de drept a contractului individual de muncă, conform prevederilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare aplicabile pentru personalul didactic auxiliar, respectiv conform prevederilor art. 284 alin. (21) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile personalului didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control.
(3)Personalul didactic menţinut în activitate, în funcţia didactică, peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2023, în condiţiile prevăzute la art. 284 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 56 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare beneficiază de gradaţie de merit până la încheierea perioadei de acordare a gradaţiei de merit, dar nu mai mult de încheierea perioadei de menţinere ca titular/angajat pe perioadă nedeterminată în învăţământul preuniversitar.
(4)Pentru personalul didactic titular care, ulterior obţinerii gradaţiei de merit, beneficiază de rezervarea postului, în condiţiile art. 255 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, dar fără plata gradaţiei de merit, la revenirea pe post se reia plata gradaţiei de merit pentru restul perioadei până la împlinirea celor 5 ani de plată efectivă, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti. În situaţia în care nu este posibilă reluarea plăţii la revenirea la post, aceasta rămâne suspendată până la data de 31 august al anului şcolar în curs şi se reia începând cu data de 1 septembrie a următorului an şcolar, până la împlinirea celor 5 ani de plată efectivă.

SECŢIUNEA 2:Înscrierea la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit

Art. 5 
(1)La concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa:
a)personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani, cu calificativul "Foarte bine" în fiecare an şcolar din perioada evaluată (1 septembrie 2017-31 august 2022) şi care a dovedit performanţe deosebite în:
(i)activitatea didactică cuantificată în rezultatele elevilor;
(ii)inovarea didactică în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor prin utilizarea tehnologiei şi a internetului sau a altor modalităţi alternative de educaţie, în pregătirea elevilor distinşi la competiţiile şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei/inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, etapa judeţeană/a municipiului Bucureşti, interjudeţeană, etapa naţională şi internaţională;
(iii)prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi/sau tulburări de învăţare în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolare centrate pe progres, cooperare şi incluziune;
b)personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani, cu performanţe în activitate, în perioada 1 septembrie 2017-31 august 2022, şi calificativul "Foarte bine" în fiecare an şcolar din perioada evaluată.

(2)Cadrele didactice care, în perioada 1 septembrie 2017-31 august 2022, au îndeplinit şi funcţii de conducere, de îndrumare şi control pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit fie ca personal didactic de conducere, de îndrumare şi control, fie ca personal didactic de predare, iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opţiunii exprimate în scris la depunerea dosarului. Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat depune calificativele primite în urma evaluării activităţii din perioada 1 septembrie 2017-31 august 2022, în funcţie de categoria pentru care optează: predare, respectiv conducere, îndrumare şi control.
(3)Personalul didactic prevăzut la alin. (1) care, în perioada 1 septembrie 2017-31 august 2022, a avut contractul de muncă suspendat este evaluat doar pentru perioada în care şi-a desfăşurat activitatea, din intervalul 1 septembrie 2017-31 august 2022, precum şi pentru o perioadă corespunzătoare duratei suspendării, anterioară intervalului menţionat, astfel încât să se asigure evaluarea efectivă pe o perioadă de cinci ani. În acest caz, perioada evaluată din afara intervalului 1 septembrie 2017-31 august 2022 se stabileşte astfel încât să nu fi fost luată în considerare la acordarea unei alte gradaţii de merit. În cazul în care nu se pot constitui în acest mod cei cinci ani necesari evaluării, personalul respectiv este evaluat doar pentru perioada din intervalul 1 septembrie 2017-31 august 2022 în care a desfăşurat activitate.
(4)Personalul didactic încadrat pe două sau mai multe domenii/discipline/specializări/funcţii pe perioada 1 sept. 2017 până la data depunerii dosarului poate participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit la oricare dintre domenii/discipline/specializări/funcţii, exprimându-şi opţiunea în scris odată cu depunerea dosarului. Cadrele didactice care au fost încadrate pe două sau mai multe domenii/discipline/specializări/funcţii sunt evaluate pentru întreaga activitate metodică şi ştiinţifică desfăşurată la fiecare domeniu/disciplină/specializare/funcţie.
(5)Personalul prevăzut la art. 2 alin. (10) poate depune dosarul pentru oricare dintre funcţiile pe care este sau a fost încadrat în perioada prevăzută la alin. (4).

SECŢIUNEA 3:Criterii pentru acordarea gradaţiei de merit

Art. 6 
(1)Pentru acordarea gradaţiei de merit, inspectoratul şcolar evaluează activitatea candidaţilor înscrişi, inclusă în fişa de (auto)evaluare, susţinută prin documente doveditoare, din perioada 1 septembrie 2017-31 august 2022 sau pentru perioadele corespunzătoare conform art. 5 alin. (3).
(2)Fişa în baza căreia se realizează (auto)evaluarea se elaborează ţinându-se seama de criteriile generale care trebuie îndeplinite de candidat, pe baza fişelor sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6-12.
(3)Fişele de (auto)evaluare se elaborează de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar, cu respectarea criteriilor generale şi a subcriteriilor din fişele sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6-12.
(4)Pentru personalul didactic de predare şi personalul didactic de conducere, îndrumare şi control, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele criteriile generale:
1.Criteriul activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă;
2.Criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/management educaţional;
3.Criteriul privind activităţile extracurriculare şi implicarea în proiecte/programe de formare profesională;
4.Criteriul privind contribuţia la dezvoltarea instituţională.

Art. 7 
(1)Punctajul se aplică în mod unitar pentru toate funcţiile didactice, respectându-se criteriile/subcriteriile şi punctajele maxime, acolo unde acestea sunt menţionate în fişele sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6-12.
(2)În baza punctajelor, stabilite în mod unitar, se elaborează câte o grilă de evaluare specifică fiecărei categorii de candidaţi:
a)educatori-puericultori/educatori/institutori/profesori pentru învăţământul preşcolar;
b)învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar;
c)profesori;
d)maiştri-instructori/profesori pentru instruire practică;
e)cadre didactice din învăţământul vocaţional, din cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor;
f)cadre didactice din învăţământul special;
g)cadre didactice din centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională;
h)personal didactic de conducere, îndrumare şi control;
i)personal didactic auxiliar; se elaborează grile de evaluare distincte pentru fiecare funcţie didactică auxiliară prevăzută în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Legea-cadru nr. 153/2017 şi Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 3058/943/2018 privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I Familia ocupaţională de funcţii bugetare "învăţământ" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
(3)Defalcarea punctajului maxim şi elaborarea grilei specifice de evaluare sunt de competenţa comisiei paritare de la nivelul inspectoratului şcolar. În cadrul criteriilor generale prevăzute la art. 6, subcriteriilor şi punctajelor maxime prevăzute în fişele sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6-12, comisia paritară poate stabili şi alte activităţi (de exemplu: activitatea dovedită în calitate de coordonator al claselor bilingve, activitatea dovedită în calitate de profesor documentarist, profesor de discipline nonlingvistice în liceele cu secţii bilingve francofone, activitate sindicală etc.).
(4)Pentru personalul didactic auxiliar, criteriile pentru acordarea gradaţiei de merit, altele decât cele din fişa postului, sunt stabilite în fişa de (auto)evaluare a activităţii pentru gradaţie de merit, elaborată de comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar.
(5)Comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar stabileşte numărul gradaţiilor de merit pe categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar), precum şi pe discipline/domenii, raportat la numărul total de gradaţii, conform art. 2 alin. (1). Pentru acordarea gradaţiei de merit este necesar un punctaj de minimum 75 puncte.
(6)Numărul de locuri repartizate pe categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar) şi discipline/domenii se aprobă de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, în baza hotărârii comisiei paritare. Consiliul de administraţie aprobă punctajele candidaţilor pentru fiecare categorie de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar) şi discipline/domenii, în ordinea descrescătoare a punctajului, şi hotărăşte rezultatul concursului, cu condiţia respectării proporţiei numărului de locuri pe categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar) şi discipline/domenii.
(7)Responsabilitatea privind calculul numărului de locuri pentru acordarea gradaţiei de merit şi încadrarea în numărul de locuri revine consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar.
(8)Palatul Naţional al Copiilor transmite spre aprobare Ministerului Educaţiei, în termenul prevăzut în anexa 1 la metodologie, propunerea cuprinzând numărul de gradaţii ce urmează a fi acordate, în urma calculului efectuat conform art. 2 alin. (1).

SECŢIUNEA 4:Procedura de acordare a gradaţiei de merit

Art. 8 
(1)Inspectorul şcolar general numeşte, prin decizie, comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit, în următoarea componenţă:
a)preşedinte - un inspector şcolar general adjunct/directorul casei corpului didactic/directorul centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională;
b)secretar - un referent/consilier de la compartimentul salarizare, normare sau un informatician, consilier sau inspector şcolar;
c)membri - inspectori şcolari sau metodişti selectaţi din corpul de metodişti ai inspectoratului şcolar, respectiv membri ai consiliului consultativ al disciplinei/domeniului, reprezentanţi ai personalului didactic auxiliar din unităţi de învăţământ preuniversitar.

(2)În situaţia în care nu se pot aplica prevederile alin. (1) lit. a), inspectorul şcolar general numeşte un inspector şcolar pentru funcţia de preşedinte al comisiei, în baza avizului Ministerului Educaţiei.
(3)Pentru Palatul Naţional al Copiilor, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, prin ordin de serviciu, desemnează persoanele care fac parte din comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit, în următoarea componenţă:
a)preşedinte - inspector/consilier din cadrul direcţiei din Ministerul Educaţiei care coordonează activitatea extraşcolară;
b)secretar - inspector/consilier din cadrul direcţiei din Ministerul Educaţiei care coordonează activitatea extraşcolară;
c)membri - inspectori şcolari din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, reprezentanţi ai personalului didactic auxiliar din unităţi de învăţământ/conexe din Municipiul Bucureşti.

Art. 9 
(1)Dosarul, în vederea participării la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit, se întocmeşte de către fiecare candidat şi cuprinde următoarele documente, numerotate pe fiecare pagină şi consemnate în opis:
a)opisul dosarului, în două exemplare, dintre care unul se restituie candidatului, cu semnătura sa şi a conducerii unităţii/instituţiei de învăţământ, în care sunt consemnate documentele existente, cu precizarea paginilor aferente;
b)cererea-tip, elaborată de inspectoratul şcolar, în care candidatul îşi precizează opţiunea;
c)adeverinţă/adeverinţe cu calificativele din anii şcolari evaluaţi;
d)adeverinţă de vechime în învăţământ;
e)fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează, cu punctajul completat la rubrica (auto)evaluare;
f)raportul de activitate pentru perioada evaluată, ce trebuie să respecte ordinea criteriilor/subcriteriilor din fişa de (auto)evaluare şi să conţină trimiteri explicite la documentele justificative din dosar;
g)declaraţia pe propria răspundere prin care candidatul confirmă că documentele depuse la dosar îi aparţin şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;
h)documentele justificative, grupate pe criteriile şi subcriteriile din fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit, elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează.

(2)Candidatul are obligaţia să respecte ordinea criteriilor şi subcriteriilor din fişa de (auto)evaluare la îndosarierea documentelor justificative şi paginaţia din opisul întocmit în numerotarea paginilor. Documentele justificative depuse la dosar care nu respectă condiţia menţionată anterior nu vor fi luate în considerare în vederea evaluării şi punctării. În cazul în care în dosarul candidatului există documente asupra cărora comisia de evaluare are suspiciuni cu privire la autenticitatea, valabilitatea, veridicitatea sau legalitatea acestora, se solicită candidatului, în scris, în perioada destinată evaluării dosarelor, dovezi suplimentare (documente în original, decizii, adeverinţe, liste cu participarea la concursuri/olimpiade etc.). În situaţia în care candidatul nu poate proba autenticitatea, valabilitatea, veridicitatea sau legalitatea documentelor respective, dosarul acestuia nu se evaluează, candidatul este eliminat din concurs şi i se interzice participarea la concursul în vederea acordării gradaţiei de merit organizat în următorii doi ani. Un document justificativ poate fi evaluat şi punctat numai o singură dată, la un criteriu, pentru un singur subcriteriu din fişa de (auto)evaluare.
(3)Inspectoratul şcolar, stabileşte prin procedură proprie aprobată în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, modalitatea de depunere, de evaluare a dosarelor şi de soluţionare a contestaţiilor: în format letric sau în format electronic prin platforma dedicată, modalitate pe care o transmite candidaţilor, în termenul prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta metodologie.
(4)În cazul în care inspectoratul şcolar hotărăşte ca depunerea şi ulterior evaluarea documentelor candidaţilor şi soluţionarea eventualelor contestaţii să se realizeze prin intermediul unei platforme online, în format electronic (scanat), acesta are obligaţia de a asigura, pentru candidaţii aflaţi în situaţii excepţionale, care declară pe propria răspundere că nu au acces la instrumentele necesare depunerii online a dosarului, infrastructura necesară.
(5)Pentru situaţiile în care inspectoratul şcolar hotărăşte ca dosarele candidaţilor în vederea participării la concursul pentru obţinerea gradaţiei de merit să fie depuse în format letric, candidatul întocmeşte şi depune dosarul întocmit, la conducerea unităţii/instituţiei de învăţământ/Palatului Naţional al Copiilor în care este titular/detaşat/angajat la data depunerii dosarului. Candidaţii care îşi desfăşoară activitatea în două sau mai multe unităţi/instituţii de învăţământ depun documentele la conducerea uneia dintre aceste unităţi de învăţământ, cu respectarea strictă a termenului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta metodologie. După depunerea dosarului de înscriere la concurs nu se mai admite completarea acestuia cu alte documente.
(6)Directorul/Delegatul desemnat de conducerea unităţii/instituţiei de învăţământ este obligat să depună dosarele candidaţilor, cu respectarea strictă a termenului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta metodologie, la registratura inspectoratului şcolar/Registratura Ministerului Educaţiei, în cazul Palatului Naţional al Copiilor.
(7)Consiliul consultativ al disciplinei/domeniului verifică existenţa documentelor enumerate la alin. (1), în format letric sau, după caz, în format electronic şi respectarea prevederilor alin. (2). În urma consultării consiliului consultativ al disciplinei/domeniului, consemnată în procesul-verbal al şedinţei, inspectorul şcolar care coordonează disciplina/domeniul întocmeşte un raport motivat referitor la activitatea candidatului în specialitate, acordând punctajul ca sumă a punctelor pentru fiecare criteriu din fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit. Membrii consiliului consultativ completează punctajul pentru fiecare criteriu/subcriteriu în fişa de (auto)evaluare a candidatului şi îşi asumă, prin semnătură, în procesul-verbal al şedinţei şi în raportul motivat, evaluarea dosarelor. Modelul raportului motivat este prevăzut în anexa nr. 3. Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru candidaţii de la Palatul Naţional al Copiilor.
(8)Comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit primeşte documentaţia/acces la documentaţie de la inspectorul şcolar care coordonează disciplina, pe care o examinează, întocmeşte raportul motivat şi stabileşte punctaje pe criterii/subcriterii şi punctajul final pentru toţi candidaţii, pe care le consemnează în fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit. Membrii comisiei de evaluare au acces la dosarele (în format letric) ale candidaţilor doar în cadrul şedinţelor de evaluare, iar în cazul dosarelor depuse online, exclusiv prin dispozitivele puse la dispoziţie în acest sens. Informaţiile din dosarele candidaţilor sunt confidenţiale. Preşedintele comisiei de evaluare îşi asumă prin semnătură raportul motivat şi punctajul stabilit. Comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit întocmeşte lista cuprinzând candidaţii în ordinea descrescătoare a punctajelor, pe posturi, funcţii şi discipline. Lista astfel întocmită, asumată de toţi membrii comisiei, este înregistrată şi prezentată în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar.
(9)Reprezentanţii organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar din judeţ/municipiul Bucureşti participă în calitate de observatori la toate lucrările comisiei de evaluare, au drept de acces la documentele comisiei, inclusiv dosarele candidaţilor în format letric/scanat şi au dreptul să solicite consemnarea în procesul-verbal a propriilor observaţii. Comisia de evaluare are obligaţia de a transmite, cu cel puţin trei zile lucrătoare înainte, programul desfăşurării şedinţelor de evaluare. Orice modificare în program se aduce la cunoştinţa reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar din judeţ/municipiul Bucureşti cu cel puţin 48 de ore înainte. Neconvocarea observatorilor în termenele prevăzute conduce la vicierea procedurii. Neparticiparea observatorilor, deşi au fost convocaţi în termenele prevăzute, nu viciază procedura.
(10)În consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, preşedintele comisiei de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit prezintă rezultatele evaluării dosarelor candidaţilor participanţi la concursul de acordare a gradaţiilor de merit.
(11)Consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar aprobă lista cu rezultatele candidaţilor participanţi la concurs, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat. Lista se afişează la sediul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, conform graficului prevăzut în anexa nr. 1. În cazul Palatului Naţional al Copiilor, comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit, din cadrul Ministerului Educaţiei, aprobă lista cu rezultatele candidaţilor participanţi la concurs şi o afişează la sediul Ministerului Educaţiei şi pe site-ul acestuia, conform graficului prevăzut în anexa nr. 1.
(12)Pentru personalul didactic auxiliar, procedura de acordare a gradaţiei de merit se stabileşte la nivelul inspectoratului şcolar de către comisia paritară şi se validează în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar.

Art. 10 
(1)Candidaţii participanţi la concursul de acordare a gradaţiei de merit au dreptul de a contesta punctajul acordat, la inspectoratul şcolar, respectiv la registratura Ministerului Educaţiei - pentru Palatul Naţional al Copiilor, în conformitate cu graficul prevăzut în anexa nr. 1. Contestaţiile se pot transmite şi prin e-mail la o adresă afişată concomitent cu lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării de către inspectoratul şcolar, respectiv de către Ministerul Educaţiei pentru Palatul Naţional al Copiilor.
(2)Comisia de soluţionare a contestaţiilor, numită prin decizie a inspectorului şcolar general/ordin de serviciu al secretarului de stat, este formată din alte persoane decât cele care au făcut parte din comisia de evaluare, după cum urmează:
a)preşedinte - inspectorul şcolar general/directorul casei corpului didactic; pentru Palatul Naţional al Copiilor - director al unei direcţii din cadrul Ministerului Educaţiei cu atribuţii în învăţământul preuniversitar
b)secretar - un referent/consilier de la compartimentul salarizare, normare/reţea şcolară; pentru Palatul Naţional al Copiilor - inspector/consilier/referent din cadrul direcţiei din Ministerul Educaţiei care coordonează activitatea extraşcolară;
c)membri - inspectori şcolari/metodişti ai inspectoratului şcolar, reprezentanţi ai personalului didactic auxiliar din unităţi de învăţământ, consilierul juridic al inspectoratului şcolar; pentru Palatul Naţional al Copiilor - inspectori/consilieri/referenţi din cadrul direcţiilor cu atribuţii în învăţământul preuniversitar din Ministerul Educaţiei.
(3)În cazul în care inspectorul şcolar general/directorul Casei Corpului Didactic candidează în vederea obţinerii gradaţiei de merit sau este în imposibilitatea de a îndeplini funcţia de preşedinte al comisiei de soluţionare a contestaţiilor, acesta este înlocuit cu directorul Centrului Judeţean de Excelenţă sau cu un alt inspector şcolar, cu avizul Ministerului Educaţiei.
(4)În perioada depunerii contestaţiilor, consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar aprobă, la propunerea comisiei paritare, ca gradaţiile de merit rămase neutilizate (ca urmare a numărului insuficient de solicitări la anumite categorii de personal - didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar - şi discipline/domenii/funcţii didactice auxiliare, a nerealizării punctajului minim stabilit conform art. 7 alin. (6) de către candidaţi, precum şi a eventualelor dosare care conţin documente eronate/false şi care nu se evaluează conform art. 9 alin. (2)) să fie redistribuite altor categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar) şi discipline/domenii/funcţii didactice auxiliare, cu condiţia respectării punctajului minim stabilit conform art. 7 alin. (6).
Contestaţiile se soluţionează, prin reevaluarea dosarelor, în termenul prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta metodologie. Punctajele rezultate în urma reevaluării sunt consemnate în raportul motivat întocmit conform anexei nr. 3 şi în fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit şi sunt asumate de către preşedintele comisiei de contestaţii. La finalul lucrărilor, comisia de contestaţii generează lista cuprinzând punctajele tuturor candidaţilor, asumată de toţi membrii comisiei, care va fi înregistrată şi prezentată în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. Preşedintele comisiei de soluţionare a contestaţiilor transmite răspunsul scris la contestaţii, argumentat, din raportul motivat.
(5)Hotărârea comisiei de contestaţii este definitivă şi poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ competentă, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Reprezentanţii organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar din judeţ/municipiul Bucureşti participă în calitate de observatori la toate lucrările comisiei de contestaţii, au drept de acces la toate documentele şi au dreptul să solicite consemnarea în procesul-verbal a propriilor observaţii. Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti transmite, cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte, programul desfăşurării şedinţelor comisiei de contestaţii. Orice modificare în program se aduce la cunoştinţa reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar din judeţ/municipiul Bucureşti, cu cel puţin 24 de ore înainte. Neparticiparea observatorilor, deşi au fost convocaţi în termenele prevăzute, nu viciază procedura.
(7)După primirea listei cuprinzând punctajele acordate de comisia de contestaţii, consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar validează lista finală cu rezultatele tuturor candidaţilor participanţi la concurs şi aprobă lista nominală a candidaţilor care vor beneficia de gradaţie de merit în ordinea descrescătoare a punctajului acordat, ţinând cont de punctajele obţinute în urma evaluării la contestaţie. Pentru Palatul Naţional al Copiilor, lista finală, după contestaţii, cu rezultatele candidaţilor participanţi la concurs, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat, se aprobă de către secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar.

Art. 11 
(1)Inspectorul şcolar general înaintează lista nominală a candidaţilor care vor beneficia de gradaţie de merit, Direcţiei Generale Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, în vederea emiterii ordinului ministrului. Lista transmisă, cu adresă de înaintare, conţine obligatoriu următoarele anexe:
a)numărul total şi modul de calcul al numărului de gradaţii acordate la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, conform situaţiei prevăzute în anexa nr. 5;
b)observaţiile reprezentanţilor desemnaţi de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, care au participat la procedura de acordare a gradaţiei de merit, cu statut de observatori;
c)tabelul nominal şi punctajul pentru candidaţii aprobaţi, conform anexei nr. 2.

(2)Nu se admite transmiterea de către unităţile de învăţământ/inspectoratele şcolare a altor propuneri, după perioadele prevăzute în anexa 1 la prezenta metodologie.

Art. 12 
(1)Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei verifică încadrarea strictă în numărul de locuri calculat şi elaborează ordinul ministrului pentru aprobarea listelor transmise de inspectoratele şcolare, cuprinzând personalul didactic din unităţile/instituţiile de învăţământ care beneficiază de gradaţie de merit.
(2)În situaţia constatării neîncadrării în numărul de locuri calculat, conducerea Ministerului Educaţiei poate stabili reluarea procedurii de acordare a gradaţiei de merit de către inspectoratul şcolar sau reevaluarea dosarelor candidaţilor înscrişi la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti de către comisii constituite la nivelul Ministerului Educaţiei din inspectori, consilieri, experţi din cadrul Ministerului Educaţiei şi din inspectori şcolari, consilieri, experţi din cadrul inspectoratelor şcolare, cu participarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, cu statut de observatori. Aceste situaţii nu intră sub incidenţa perioadelor/termenelor prevăzute în Graficul desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit - sesiunea 2023, prevăzut în anexa nr. 1.

CAPITOLUL II:DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Art. 13 
(1)Inspectoratele şcolare pot elabora şi aplica proceduri specifice privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor din etapele concursului, cu respectarea strictă a prevederilor prezentei metodologii, inclusiv pentru depunerea şi evaluarea on-line a documentelor.
(2)Candidaţii la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit nu pot face parte din nicio comisie implicată în concurs.
(3)Membrii comisiilor de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit, ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi ai consiliilor consultative ale disciplinelor/domeniilor nu pot avea în rândul candidaţilor soţi, rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv. Membrii comisiilor semnează în acest sens câte o declaraţie pe propria răspundere. Declaraţiile sunt predate preşedinţilor comisiilor implicate în concurs şi se păstrează la inspectoratul şcolar.

Art. 14 
(1)Personalul didactic militar/cu statut special din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică din sistemul de apărare, informaţii, ordine publică şi securitate naţională beneficiază de gradaţie de merit conform reglementărilor proprii.
(2)Dosarele personalului didactic civil din unităţi de învăţământ preuniversitar militar se evaluează şi se validează la nivelul inspectoratului şcolar pe raza căruia aceste unităţi îşi desfăşoară activitatea, în termenul prevăzut în anexa 1 la metodologie, excedând numărului de gradaţii de merit calculat conform art. 2 alin. (1). Inspectoratele şcolare informează unităţile de învăţământ preuniversitar militar asupra rezultatului concursului.
(3)Inspectoratele şcolare transmit Ministerului Educaţiei tabelul nominal şi punctajul pentru aceşti candidaţi aprobaţi, conform anexei nr. 2, în termenul prevăzut în anexa 1 la metodologie.
(4)Rezultatele concursului pentru acordarea gradaţiei de merit personalului didactic civil din unităţi de învăţământ preuniversitar militar, validate de inspectoratele şcolare, se centralizează de către Ministerul Educaţiei, care le transmite Ministerului Apărării Naţionale.

Art. 15 
Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta metodologie.

ANEXA nr. 1:GRAFICUL desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit - sesiunea 2023

1.Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar, stabilirea numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline/domenii/niveluri de învăţământ. Transmiterea propunerii Palatului Naţional al Copiilor către Ministerul Educaţiei cuprinzând numărul de gradaţii ce urmează a fi acordate.
Perioada: 8-9 mai 2023

2.Aprobarea numărului de locuri repartizate pe categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar) şi discipline/domenii de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, în baza hotărârii comisiei paritare.
Comunicarea fişelor de (auto)evaluare, a numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline/domenii/niveluri de învăţământ de către inspectoratul şcolar în teritoriu.
Perioada: 10-11 mai 2023

3.Depunerea de către candidaţi a dosarelor la secretariatul unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică.
Perioada: 12-22 mai 2023

4.Depunerea dosarelor care conţin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei, în cazul Palatului Naţional al Copiilor.
Perioada: 23-24 mai 2023

5.Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate; verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit; aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestei liste la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educaţiei după aprobarea de către comisia de evaluare, în cazul Palatului Naţional al Copiilor.
Perioada: 25 mai-16 iunie 2023

6.Depunerea/Transmiterea contestaţiilor privind punctajul acordat şi stabilirea numărului gradaţiilor de merit ce pot fi redistribuite.
Perioada: 19-21 iunie 2023

7.Soluţionarea contestaţiilor de către comisia de contestaţii, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestora la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educaţiei, în cazul Palatului Naţional al Copiilor.
Termen: 22 iunie-4 iulie 2023

8.Înaintarea la Ministerul Educaţiei a listelor cu personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, validat, precum şi listelor cu personalul didactic civil din unităţi militare de învăţământ preuniversitar, validat, în vederea acordării gradaţiei de merit.
Termen: până la 7 iulie 2023

9.Emiterea ordinului ministrului educaţiei pentru aprobarea listelor cu personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat care beneficiază de gradaţie de merit.
Termen: până la 9 august 2023

ANEXA nr. 2:TABEL NOMINAL cuprinzând punctajele candidaţilor la concursul de acordare a gradaţiilor de merit, aprobate în şedinţa consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ...................... din data de ............
Nr. crt.
Numele şi prenumele
Funcţia didactică, de conducere, îndrumare şi control/personal didactic civil din unităţi militare de învăţământ preuniversitar
Specialitatea
Vechi mea în învăţământ
Unitatea de învăţământ/Unitate a militară de învăţământ preuniversitar
Punctaj obţinut
0
1
2
3
4
5
6
7

Comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit
Consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar
Preşedinte,
.....................................
Preşedinte,
.....................................
Secretar,
.....................................
Secretar,
.....................................
Membri:
.....................................
Membri:
.....................................

ANEXA nr. 3:RAPORT MOTIVAT privind analiza dosarului candidatului ............................, specialitatea .................../personal didactic de conducere/personal didactic de îndrumare şi control/personal didactic auxiliar, sesiunea 2023
Criteriu
Subcriteriu
Punctaj autoevaluare
Documente
Pagina
Punctaj evaluare
Justificare acordare punctaj
Observaţii
0
1
2
3
4
5
6
7
1
a)

.
.
.

2
a)

.
.
.

3
a)

.
.
.

4
a)

.
.
.

Nume şi prenume
Semnătură
Membru consiliul consultativ

Preşedintele comisiei de evaluare

Preşedintele comisiei de soluţionare a contestaţiilor

Data ........................

ANEXA nr. 4:DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Subsemnatul/Subsemnata, ..........................................., domiciliat(ă) în .........................., str. ......................... nr. .........., bl. ......, sc. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ...................., legitimat(ă) cu ............... seria ........ nr. ............, CNP ...................., încadrat(ă) la ........................ pe funcţia de ...................., declar pe propria răspundere că documentele depuse la dosar îmi aparţin şi că prin acestea sunt confirmate/certificate activităţile desfăşurate.
Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit conform legii.
Semnătura
...........................
Data
..............................

ANEXA nr. 5:

1.Situaţia gradaţiilor de merit sesiunea 2023 - personal didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control
Judeţul
Număr total de posturi didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control EDUSAL 01.02.2023
16% din numărul total de posturi didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control
Numărul gradaţiilor de merit aflate în plată pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control
Numărul gradaţiilor de merit acordate în:
Număr de gradaţii ieşite din plată ca urmare a pensionării, decesului, renunţării şi a altor situaţii în perioada 2019 - 2022
Număr de gradaţii rezultate pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control
Număr de gradaţii care vor fi acordate în sesiunea 2023 pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control

2019
2020
2021
2022

0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

2.Situaţia gradaţiilor de merit sesiunea 2023 - personal didactic auxiliar
Judeţul
Număr total de posturi didactice auxiliare EDUSAL 01.02.2023
16% din numărul total de posturi didactice auxiliare
Numărul gradaţiilor de merit aflate în plată pentru personalul didactic auxiliar

Număr de gradaţii rezultate pentru personalul didactic auxiliar
Număr de gradaţii care vor fi acordate în sesiunea 2023 pentru personalul didactic auxiliar

2019
2020
2021
2022

0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

3.Pentru fiecare categorie de personal:
col. 2 = col. 1 * 16%
col. 3 = col. 4 + col. 5 + col. 6 + col. 7 - col. 8
col. 9 = col. 2 - col. 3
col. 10 < = col. 9

ANEXA nr. 6:Fişa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învăţământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal
Nr. crt.
Criteriile generale/subcriterii
Punctaj maxim
Punctaj autoevaluare
Punctaj evaluare
1.
Criteriul activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă
80

a) Rezultate deosebite obţinute în pregătirea elevilor, materializate în progresul elevilor pe domenii de dezvoltare, înregistrate în Fişa de apreciere a progresului elevilor, ca o confirmare a parcurgerii coerente şi cu consecvenţă a curriculumului în vigoare şi a atingerii obiectivelor/elementelor de competenţă, rezultate deosebite obţinute în pregătirea elevilor materializate în progresul elevilor la clasă sau în rezultate ale elevilor la clasă, la testări şi examene naţionale de sfârşit de ciclu/rezultate obţinute cu clasa/individual la disciplinele de specialitate din învăţământul tehnologic şi vocaţional, pe baza datelor statistice de la nivelul unităţii de învăţământ, ca o confirmare a atingerii obiectivelor/competenţelor specifice impuse de curriculumul şcolar în vigoare, respectiv rezultate deosebite în activităţi specifice de consiliere psihopedagogică şi de management al vieţii personale şi al carierei în scopul îmbunătăţirii performanţelor şcolare, de reducere a abandonului şcolar şi de creştere a frecvenţei elevilor la cursuri, în activităţi de facilitare a procesului de incluziune şcolară şi în remedierea limbajului şi comunicării cu impact în integrarea şcolară şi socială a copilului.
10

b) Rezultate deosebite obţinute în pregătirea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, şcolarizaţi la domiciliu sau în spital, cu statut social, economic sau cultural scăzut, reîntorşi în România, refugiaţi, separaţi temporar sau definitiv de părinţi, din comunităţi izolate, din sistemul de protecţie socială, cu părinţii plecaţi în străinătate, părinţi minori
10

b.1)
Îmbunătăţirea semnificativă a prezenţei la şcoală sau rezultatelor obţinute de elevii aflaţi în evidenţa unităţii de învăţământ ca fiind în risc de abandon şcolar sau având un număr mare de absenţe, pe baza datelor statistice de la nivelul unităţii de învăţământ
5

b.2)
Îmbunătăţirea semnificativă a rezultatelor obţinute cu clasa/individual la disciplinele/modulele de specialitate de elevii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, şcolarizaţi la domiciliu sau în spital, cu statut social, economic sau cultural scăzut, reîntorşi în România, refugiaţi, separaţi temporar sau definitiv de părinţi, din comunităţi izolate, din sistemul de protecţie socială, cu părinţii plecaţi în străinătate, părinţi minori.
5

c) Iniţierea şi/sau aplicarea la clasă a unor metode, procedee şi tehnici de abordare a predării-învăţării-evaluării inovative/incluzive, preluate din cercetarea educaţională de profil, promovate în cadrul unor proiecte cu finanţare externă (inclusiv schimburi de experienţă sau mobilităţi), al unor proiecte la nivel judeţean (în parteneriat cu instituţii de învăţământ superior de profil sau organizaţii neguvernamentale cu experienţă relevantă în domeniu) şi/sau promovate de Ministerul Educaţiei prin scrisori metodice/activităţi de pregătire suplimentară pentru performanţă în cadrul cercurilor pe discipline.
5

d) Performanţe dovedite în pregătirea elevilor distinşi la olimpiade şcolare şi/sau concursuri de profil corelat cu disciplina predată, materializate prin obţinerea premiilor I, II, III, menţiunilor/premiilor şi menţiunilor speciale la etapa judeţeană/a sectoarelor municipiului Bucureşti/interjudeţeană/naţională/internaţională, incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei şi/sau pregătirea loturilor olimpice de elevi.
10

e) Rezultate deosebite obţinute la competiţiile organizate de societăţile de ştiinţe pe discipline, precum şi în centrele de excelenţă, în centrele de resurse pentru educaţie şi dezvoltare, în centrele multifuncţionale pentru educaţie timpurie, certificate de inspectorul şcolar care coordonează disciplina/organizaţia coordonatoare, certificate de directorul unităţii de învăţământ/inspectorul şcolar care coordonează disciplina sau directorul centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
10

f) Participarea, în calitate de membru al comisiei de evaluare/organizare, la olimpiadele şi concursurile de profil, etapele locale/pe sector, judeţene/a sectoarelor municipiului Bucureşti, interjudeţene, naţionale şi internaţionale incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei.
8

g) Implicare în activităţi specifice de incluziune educaţională.
5*

g.1)
Informarea, consilierea şi asistenţa familiilor dezavantajate, inclusiv prin vizite la domiciliu şi în colaborare cu mediatorul şcolar, în ceea ce priveşte înscrierea/reînscrierea şi participarea şcolară, beneficierea de drepturi, măsuri şi servicii de sprijin educaţional (ex. masă caldă, burse sociale, învăţare remedială, însoţitor, terapii specifice, servicii complementare medicale etc.).
5

g.2)
Predarea şi evaluarea diferenţiată în grupele/clasele unde învaţă elevi cu cerinţe educaţionale speciale.
5

g.3)
Implicarea în activităţi de învăţare remedială, ca activitate neremunerată.
5

g.4)
Implicarea în programe de tip "Şcoală după şcoală", ca activitate neremunerată.
5

g.5)
Implicarea în programul "A doua şansă", ca activitate neremunerată.
5

g.6)
Colaborarea cu instituţiile abilitate (SPAS, DAS, DGASPC, CEPECA etc.) pentru susţinerea participării şi reuşitei şcolare a elevilor în risc de excluziune şcolară.
5

h) Iniţierea şi coordonarea unor proiecte educaţionale inovatoare, recunoscute şi aprobate la nivel local/judeţean/interjudeţean/naţional/internaţional (în domenii precum: educaţie parentală, educaţie pentru dezvoltare durabilă, educaţie pentru sănătate, educaţie financiară, educaţie emoţională, educaţie interculturală, educaţie pentru mişcare, educaţie culturală, educaţie civică, prevenirea şi combaterea violenţei şcolare, pentru diversitate şi anti-discriminare etc.)
10

i) Participarea, în calitate de autor/coautor, la elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, la evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare, la traducerea manualelor şcolare din limba română într-o limbă a unei minorităţi naţionale (învăţământ cu predare în limba maternă) sau la conceperea unor resurse educaţionale deschise/auxiliare curriculare pentru disciplinele de studiu/mijloace de învăţământ, oferite gratuit pentru a asigura accesul elevilor, profesorilor şi părinţilor la materiale educaţionale de calitate*.
12*

i.1)
Autor/coautor, la elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei.
10

i.2)
Evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare/traducerea de manuale şcolare din română într-o limbă a unei minorităţi naţionale.
10

i.3)
Participare, ca formator naţional, la sesiunile de formare din cadrul Programului de formare continuă pentru experţii evaluatori de manuale.
5

i.4)
Elaborarea/evaluarea auxiliarelor curriculare; elaborarea, la cererea Ministerului Educaţiei/a inspectoratului şcolar, unor lecţii pentru clasele gimnaziale (la disciplinele fără manuale şcolare la începutul anului şcolar).
4

i.5)
Resursă educaţională validată de inspectoratul şcolar şi publicată în format electronic pe platforme educaţionale destinate elevilor/mijloace de învăţământ.
5

i.6)
Resurse educaţionale deschise/auxiliare curriculare relevante pentru diferenţierea predării şi a evaluării, pentru recuperarea pierderilor în învăţare, pentru asistenţa psihopedagogică, pentru sprijin şi adaptare curriculară.
4

2.
Criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/management educaţional.
40

a) Contribuţie la implementarea reformei curriculare la nivel naţional/judeţean prin elaborarea/participarea la elaborarea de programe şcolare, regulamente, metodologii, proceduri, studii/cercetări în domeniu, la nivel naţional/judeţean.
5

b) organizarea/participarea ca speaker la sesiunile de îndrumare şi consiliere organizate online sau faţă în faţă de Ministerul Educaţiei sau Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie/sesiunile grupurilor de lucru pentru Curriculum Naţional.
2

c) Elaborarea/participarea la elaborarea de îndrumătoare/ghiduri metodice, suporturi de curs avizate de inspectoratul şcolar sau de Ministerul Educaţiei, articole în reviste/publicaţii de specialitate, înregistrate cu ISBN/ISSN; elaborarea reperelor metodologice curriculare la nivel naţional; elaborarea de programe şcolare pentru discipline opţionale noi, însoţite de suportul de curs.
4

d) Implementarea/coordonarea la nivel naţional/judeţean a activităţilor din cadrul Programului TV Teleşcoală.
Proiectarea/prezentarea materialelor/lecţiilor în cadrul emisiunilor TV Teleşcoală.
Realizarea/participarea la realizarea de softuri educaţionale în specialitate, platforme de e-learning pentru susţinerea progresului şcolar, avizate de Ministerul Educaţiei.
5

e) Activitatea de formator naţional pentru constituirea corpului de profesori evaluatori pentru examene, formator în alte programe de formare continuă acredita te/avizate de Ministerul Educaţiei, activitatea susţinută în cadrul cercurilor pedagogice în vederea promovării accesului la o educaţie de calitate pentru toţi beneficiarii.
5

f) Activitatea în cadrul comisiilor de etică, comisii paritare/de dialog social, comisii de evaluare şi asigurare a calităţii în educaţie, comisii de control intern managerial, comisii de sănătate şi securitate în muncă, activitate în calitate de membru în comisiile de ocupare a posturilor didactice vacante la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, activitatea de coordonator pentru proiecte şi programe educative şcolare, activitate în organismele de conducere ale organizaţiilor sindicale afiliate federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, precum şi în cadrul asociaţiilor profesionale ale cadrelor didactice la nivel local/judeţean/naţional/internaţional.
4

g) Activitatea de metodist, membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar, coordonator de cerc pedagogic, certificată de inspectorul şcolar care coordonează disciplina şi de inspectorul şcolar general.
4

h) Activitate desfăşurată, la solicitarea Ministerului Educaţiei/inspectoratului şcolar, în cadrul Comisiei Naţionale/Judeţene de Specialitate, al unor comisii tehnice/grupuri de lucru pentru elaborarea unor acte normative/administrative, pentru elaborarea/revizuirea programelor/subiectelor/testelor de antrenament pentru simulările/evaluările/examenele/concursurile naţionale, respectiv al unor comisii de evaluare constituite la nivel naţional/al Ministerului Educaţiei, în calitate de reprezentant desemnat de către comisiile naţionale de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale, traducerea variantelor de subiecte pentru examenele naţionale; activitate în calitate de membru al Corpului de Experţi al Corpului de Control din Ministerul Educaţiei; activitate desfăşurată, la solicitarea inspectoratului şcolar, pentru susţinerea lecţiilor on-line demonstrative.
7

i) Participarea cu comunicări la simpozioane, conferinţe judeţene, naţionale şi/sau internaţionale, care demonstrează performanţele deosebite ale cadrului didactic în inovarea didactică, participarea la cursuri de perfecţionare în domeniu sau în management educaţional, dovedite prin documente oficiale ale manifestării.
4

3.
Criteriul privind activităţile extracurriculare şi implicarea în proiecte/programe de formare profesională.
15

a) Implementare/coordonare/participare la proiecte/programe de formare profesională*.
5*

a.1)
Implementare/coordonare proiecte/programe de formare profesională (cursuri, mentorat, tutorat, coaching, comunităţi de practică etc.).
5

a.2)
Participare la proiecte/programe de formare profesională (cursuri, mentorat, tutorat, coaching, comunităţi de practică etc.).
3

b) Implementare/coordonare/participare la proiecte judeţene, interjudeţene, naţionale sau internaţionale care vizează domeniul activităţilor extraşcolare*.
5*

b.1)
Implementare/coordonare proiecte care vizează domeniul activităţilor extraşcolare, inclusiv coordonarea activităţilor din cadrul săptămânii "Şcoala altfel".
5

b.2)
Participare la proiecte care vizează domeniul activităţilor extraşcolare.
3

c) Participarea la activităţi de voluntariat, inclusiv participarea la activităţile din cadrul Strategiei naţionale de acţiune comunitară, îndrumarea unor formaţiuni (ex. ansambluri, cluburi, echipe, trupe) de elevi cu activităţi în domeniul artistic/civic/sportiv/dezvoltării durabile/programare/modelare/robotică, performanţe dovedite în pregătirea elevilor la concursuri cultural-artistice, tehnico-ştiinţifice şi sportive etc.
3

d) Iniţierea/organizarea/participarea la schimburi de experienţă cu alte unităţi de învăţământ, reţele sau proiecte interşcolare.
2

4.
Criteriul privind contribuţia la dezvoltarea instituţională
15

a) Atragerea de fonduri în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă (Erasmus+, POCU, PNRR, transfrontaliere, Banca Mondială şi altele similare), având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare*.
9*

a.1)
Scrierea unor proiecte câştigătoare, ca activitate neremunerată.
5

a.2)
Coordonarea implementării proiectelor, ca activitate neremunerată.
4

a.3) Participarea la implementarea proiectelor, ca activitate neremunerată.
3

b) Obţinerea de sponsorizări şi de alte finanţări extrabugetare pentru dezvoltarea bazei materiale a unităţii de învăţământ (săli de clasă, biblioteci, centre de documentare şi informare, laboratoare etc.), având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare.
3

c) Participare şi implicare în activitatea comisiilor şi consiliilor la nivel de unitate/instituţie/local/judeţean/naţional, precum şi/sau în realizarea de parteneriate instituţionale în concordanţă cu nevoile comunităţii şcolare şi cu ţintele stabilite, cu efecte pozitive în domeniul incluziunii sociale şi dezvoltării durabile, inclusiv în calitate de observator.
3

PUNCTAJ TOTAL
150

*Pentru fiecare subcriteriu pentru care suma punctajelor detaliate este mai mare decât punctajul total acordat subcriteriului, se acordă punctajul maxim.
Exemplu: La subcriteriul 1.i), în situaţia în care suma punctajelor acordate pentru i.1)-i.6) este mai mare de 12 puncte, se acordă punctajul maxim de 12 puncte.

ANEXA nr. 7:Fişa sintetică de (auto)evaluare pentru cadre didactice din învăţământul antepreşcolar, preşcolar, primar, învăţământ special, profesori consilieri, profesori logopezi

a) Rezultate deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor/elevilor, materializate în progresul copiilor pe domenii de dezvoltare, înregistrate în Fişa de apreciere a progresului copilului preşcolar/elevului, ca o confirmare a parcurgerii coerente şi cu consecvenţă a curriculumului în vigoare şi a atingerii obiectivelor/elementelor de competenţă menţionate în acesta, rezultate deosebite obţinute în pregătirea elevilor materializate în progresul elevilor la clasă pe baza datelor statistice de la nivelul unităţii de învăţământ, ca o confirmare a atingerii obiectivelor/competenţelor specifice impuse de curriculumul şcolar în vigoare, respectiv rezultate deosebite în activităţi specifice de consiliere psihopedagogică şi de management al vieţii personale şi al carierei în scopul îmbunătăţirii performanţelor şcolare, de reducere a abandonului şcolar şi de creştere a frecvenţei elevilor la cursuri, în activităţi de facilitare a procesului de incluziune şcolară şi în remedierea limbajului şi comunicării cu impact în integrarea şcolară şi socială a copilului/elevului
10

b) Rezultate deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor/elevilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, şcolarizaţi la domiciliu sau în spital, cu statut social, economic sau cultural scăzut, reîntorşi în România, refugiaţi, separaţi temporar sau definitiv de părinţi, din comunităţi izolate, din sistemul de protecţie socială, cu părinţii plecaţi în străinătate, părinţi minori

c) Iniţierea şi/sau aplicarea la grupă/clasă a unor metode, procedee şi tehnici de abordare a predării-învăţării-evaluării inovative, preluate din cercetarea educaţională de profil, promovate în cadrul unor proiecte cu finanţare externă (inclusiv schimburi de experienţă sau mobilităţi), al unor proiecte la nivel judeţean (în parteneriat cu instituţii de învăţământ superior de profil sau organizaţii neguvernamentale cu experienţă relevantă în domeniu) şi/sau promovate de Ministerului Educaţiei prin scrisorile metodice, respectiv în activitatea de consiliere psihopedagogică/de intervenţie logopedică a unor metode, procedee şi tehnici inovative
5

d) Performanţe dovedite în pregătirea elevilor distinşi la olimpiade şcolare şi/sau concursuri de profil corelat cu disciplina predată, materializate prin obţinerea premiilor I, II, III, menţiunilor/premiilor şi menţiunilor speciale la etapa judeţeană/a sectoarelor municipiului Bucureşti/sector/interjudeţeană/naţională/internaţională, incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei şi/sau pregătirea loturilor olimpice de elevi
10

e) Rezultate deosebite obţinute la competiţiile organizate de societăţile de ştiinţe pe discipline, în centrele de resurse pentru educaţie şi dezvoltare, în centrele multifuncţionale pentru educaţie timpurie, certificate de inspectorul şcolar care coordonează disciplina/organizaţia coordonatoare, şi/sau rezultate deosebite obţinute cu preşcolarii sau elevii cu cerinţe educaţionale speciale şi/sau tulburări de învăţare, certificate de directorul unităţii de învăţământ/inspectorul şcolar care coordonează disciplina sau directorul centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională
10

f) Participarea, în calitate de membru al comisiei de evaluare/organizare, la olimpiadele şi concursurile de profil, etapele pe sector, judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei
8

g) Implicare în activităţi specifice de incluziune educaţională*

h) Iniţierea şi coordonarea unor proiecte educaţionale inovatoare, recunoscute şi aprobate la nivel local/judeţean/interjudeţean/naţional/internaţional (în domenii precum: educaţie parentală, educaţie pentru dezvoltare durabilă, educaţie pentru sănătate, educaţie financiară, educaţie emoţională, educaţie interculturală, educaţie pentru mişcare, educaţie civică, prevenirea şi combaterea violenţei şcolare, pentru diversitate şi antidiscriminare etc.)
10

i) Participarea, în calitate de autor/coautor, la elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, la evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare, la traducerea manualelor şcolare din limba română într-o limbă a unei minorităţi naţionale (învăţământ cu predare în limba maternă) sau la conceperea unor resurse educaţionale deschise/auxiliare curriculare pentru disciplinele de studiu/mijloace de învăţământ, oferite gratuit pentru a asigura accesul elevilor, profesorilor şi părinţilor la materiale educaţionale de calitate*
12*

i.1)
Autor/coautor, la elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei
10

i.2)
Evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare/traducerea de manuale şcolare din română într-o limbă a unei minorităţi naţionale
10

i.3)
Participare, ca formator naţional, la sesiunile de formare din cadrul Programului de formare continuă pentru experţii evaluatori de manuale
5

i.4)
Elaborarea/evaluarea auxiliarelor curriculare; elaborarea, la cererea Ministerului Educaţiei/a inspectoratului şcolar, unor lecţii pentru clasele primare (la disciplinele fără manuale şcolare la începutul anului şcolar)
4

i.5)
Resursă educaţională publicată în format electronic pe platforme educaţionale destinate copiilor/elevilor/mijloace de învăţământ

Criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/management educaţional
40

a) Contribuţie la implementarea reformei curriculare la nivel naţional/judeţean, prin elaborarea/participarea la elaborarea de programe şcolare, regulamente, metodologii, proceduri, studii/cercetări în domeniu, la nivel naţional/judeţean
5

b) organizarea/participarea ca speaker la sesiunile online de îndrumare şi consiliere organizate de Ministerul Educaţiei şi Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie/sesiunile grupurilor de lucru pentru Curriculum Naţional

d) Implementarea/coordonarea activităţilor la nivel naţional/judeţean a activităţilor din cadrul Programului TV Teleşcoală
Proiectarea/prezentarea materialelor/lecţiilor în cadrul emisiunilor TV Teleşcoală
Realizarea/participarea la realizarea de softuri educaţionale în specialitate, platforme de e-learning pentru susţinerea progresului şcolar, avizate de Ministerul Educaţiei
5

e) Activitatea de formator naţional pentru constituirea corpului de profesori evaluatori pentru examene, formator în alte programe de formare continuă acreditate/avizate de Ministerul Educaţiei, activitate susţinută în cadrul cercurilor pedagogice în vederea promovării accesului la o educaţie de calitate pentru toţi beneficiarii
5

f) Activitatea în cadrul comisiilor de etică, comisii paritare/de dialog social, comisii de evaluare şi asigurare a calităţii în educaţie, comisii de control intern managerial, comisii de sănătate şi securitate în muncă, activitate în calitate de membru în comisiile de ocupare a posturilor didactice vacante la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, activitatea de coordonator pentru proiecte şi programe educative şcolare, activitatea de coordonator al centrului judeţean de asistenţă psihopedagogică (CJAP)/centrul logopedic interşcolar (CLI), activitate în organismele de conducere ale organizaţiilor sindicale afiliate federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, precum şi în cadrul asociaţiilor profesionale ale cadrelor didactice la nivel local/judeţean/naţional/internaţional
4

g) Activitatea de metodist, membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar, coordonator de cerc pedagogic, certificată de inspectorul care coordonează disciplina şi de inspectorul şcolar general
4

h) Activitatea desfăşurată, la solicitarea Ministerului Educaţiei/inspectoratului şcolar, în cadrul Comisiei Naţionale/Judeţene de Specialitate, al unor comisii tehnice/grupuri de lucru pentru elaborarea unor acte normative/administrative, pentru elaborarea/revizuirea programelor/subiectelor/testelor de antrenament pentru simulările/evaluările/examenele/concursurile naţionale, respectiv al unor comisii de evaluare constituite la nivel naţional/al Ministerului Educaţiei, în calitate de reprezentant desemnat de către comisiile naţionale de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale, traducerea variantelor de subiecte pentru examenele naţionale; activitate în calitate de membru al Corpului de Experţi al Corpului de Control din Ministerul Educaţiei; activitate desfăşurată, la solicitarea inspectoratului şcolar, pentru susţinerea lecţiilor on-line demonstrative
7

i) Participarea cu comunicări la simpozioane, conferinţe zonale, judeţene, naţionale şi/sau internaţionale, care demonstrează performanţele deosebite ale cadrului didactic în inovarea didactică, cursuri de perfecţionare în domeniu sau în management educaţional, dovedite prin documente oficiale ale manifestării
4

3.
Criteriul privind activităţile extracurriculare şi implicarea în proiecte programe de formare profesională
15

a) Implementare/coordonare/participare la proiecte/programe de formare profesională*
5*

a.1)
Implementare/coordonare proiecte/programe de formare profesională (cursuri, mentorat, tutorat, coachimng, comunităţi de practică etc.)
5

a.2)
Participare la proiecte/programe de formare profesională (cursuri, mentorat, tutorat, coaching, comunităţi de practică etc.)
3

b) Implementare/coordonare/participare la proiecte judeţene, interjudeţene, naţionale sau internaţionale care vizează domeniul activităţilor extraşcolare*

Participare la proiecte care vizează domeniul activităţilor extraşcolare
3

c) Participarea la activităţi de voluntariat, inclusiv participarea la activităţile din cadrul Strategiei naţionale de acţiune comunitară, îndrumarea de formaţiuni (ex. ansambluri, cluburi, echipe, trupe) de elevi cu activităţi în domeniul artistic/civic/sportiv/dezvoltării durabile/programare/modelare/robotică, performanţe dovedite în pregătirea elevilor la concursuri cultural-artistice, tehnico-ştiinţifice şi sportive etc.
3

d) Iniţierea/organizarea/participarea la schimburi de experienţă cu alte unităţi de învăţământ, reţele sau proiecte interşcolare

a) Atragerea de fonduri în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă (Erasmus+, POCU, PNRR, transfrontaliere, Banca Mondială şi altele similare), având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare*

a.3)
Participarea la implementarea proiectelor, ca activitate neremunerată.
3

b)Obţinerea de sponsorizări şi de alte finanţări extrabugetare pentru dezvoltarea bazei materiale a unităţii de învăţământ (săli de clasă, biblioteci, centre de documentare şi informare, laboratoare etc.), având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare.

ANEXA nr. 8:Fişa sintetică de (auto)evaluare pentru personalul de conducere, de îndrumare şi control

45

a) Rezultate deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor/elevilor, materializate în progresul copiilor/elevilor pe domenii de dezvoltare, înregistrate în Fişa de apreciere a progresului copilului preşcolar înainte de intrarea în clasa pregătitoare/a elevului ca o confirmare a parcurgerii coerente şi cu consecvenţă a curriculumului pentru educaţie timpurie în vigoare şi a atingerii obiectivelor/elementelor de competenţă, rezultate deosebite obţinute în pregătirea elevilor materializate în progresul elevilor la clasă sau în rezultate ale elevilor la clasă, la testări şi examene naţionale de sfârşit de ciclu/rezultate obţinute cu clasa şi individual la disciplinele de specialitate din învăţământul tehnologic şi vocaţional, pe baza datelor statistice de la nivelul unităţii de învăţământ, ca o confirmare a atingerii obiectivelor/competenţelor specifice impuse de curriculumul şcolar în vigoare, respectiv rezultate deosebite în activităţi specifice de consiliere psihopedagogică şi de management al vieţii personale şi al carierei în scopul îmbunătăţirii performanţelor şcolare, de reducere a abandonului şcolar şi de creştere a frecvenţei elevilor la cursuri, în activităţi de facilitare a procesului de incluziune şcolară şi în remedierea limbajului şi comunicării cu impact în integrarea şcolară şi socială a copilului/elevului
5

b) Rezultate deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor/elevilor cu cerinţe educaţionale speciale din integraţi în învăţământul de masă, şcolarizaţi la domiciliu sau în spital, cu statut social, economic sau cultural scăzut, reîntorşi în România, refugiaţi, separaţi temporar sau definitiv de părinţi, din comunităţi izolate, din sistemul de protecţie socială, cu părinţii plecaţi în străinătate, părinţi minori

c) Iniţierea şi/sau aplicarea la grupă/clasă a unor metode, procedee şi tehnici de abordare a predării-învăţării-evaluării inovative, preluate din cercetarea educaţională de profil, promovate în cadrul unor proiecte cu finanţare externă (inclusiv schimburi de experienţă sau mobilităţi), al unor proiecte la nivel judeţean (în parteneriat cu instituţii de învăţământ superior de profil sau organizaţii neguvernamentale cu experienţă relevantă în domeniu) şi/sau promovate de Ministerul Educaţiei prin scrisori metodice, activităţi de pregătire suplimentară pentru performanţă în cadrul cercurilor pe discipline tive
5

d) Performanţe dovedite în pregătirea preşcolarilor/elevilor distinşi la olimpiade şcolare şi/sau concursuri de profil corelat cu disciplina predată, materializate prin obţinerea premiilor I, II, III, menţiunilor/premiilor şi menţiunilor speciale la etapa judeţeană/a sectoarelor municipiului Bucureşti/sector/interjudeţeană/naţională/internaţională, incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei şi/sau pregătirea loturilor olimpice de elevi
2

e) Rezultate deosebite obţinute la competiţiile organizate de societăţile de ştiinţe pe discipline, precum şi în centrele de excelenţă, în centrele de resurse pentru educaţie şi dezvoltare, în centrele multifuncţionale pentru educaţie timpurie, certificate de inspectorul şcolar care coordonează disciplina/organizaţia coordonatoare, certificate de directorul unităţii de învăţământ/inspectorul şcolar care coordonează disciplina sau directorul centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională
3

f) Participarea, în calitate de membru al comisiei de evaluare/organizare, la olimpiadele şi concursurile de profil, etapele locale/pe sector, judeţene/a sectoarelor municipiului Bucureşti, interjudeţene, naţionale şi internaţionale incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei

4*

i) Participarea, în calitate de autor/coautor, la elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, la evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare, la traducerea de manuale şcolare din limba română într-o limbă a minorităţii naţionale (învăţământ cu predare în limba maternă) sau la conceperea unor resurse educaţionale deschise/auxiliare curriculare pentru disciplinele de studiu/mijloace de învăţământ, oferite gratuit pentru a asigura accesul elevilor, profesorilor şi părinţilor la materiale educaţionale de calitate*
7*

Evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare/traducerea de manuale şcolare din limba română într-o limbă a unei minorităţi naţionale

Elaborarea/evaluarea auxiliarelor curriculare; elaborarea, la cererea Ministerului Educaţiei, unor lecţii pentru clasele gimnaziale (la disciplinele fără manuale şcolare la începutul anului şcolar)
2

i.5)
Resursă educaţională publicată în format electronic pe platforme educaţionale destinate elevilor/mijloace de învăţământ

a) Contribuţie la implementarea reformei curriculare la nivel naţional/judeţean prin elaborarea/participarea la elaborarea de programe şcolare, regulamente, metodologii, proceduri, studii/cercetări în domeniu, la nivel naţional/judeţean

d) Implementarea/coordonarea activităţilor la nivel naţional/judeţean a activităţilor din cadrul programului TV Teleşcoală
Proiectarea/prezentarea materialelor/lecţiilor în cadrul programului TV Teleşcoală

e) Activitatea de formator naţional pentru constituirea corpului de profesori evaluatori pentru examene, formator în alte programe de formare acreditate/avizate de Ministerul Educaţiei, activitate susţinută în cadrul cercurilor pedagogice în vederea promovării accesului la o educaţie de calitate pentru toţi beneficiarii
5

f) Activitatea în cadrul comisiilor de etică, comisii paritare/de dialog social, comisii de evaluare şi asigurare a calităţii în educaţie, comisii de control intern managerial, comisii de sănătate şi securitate în muncă, activitate în calitate de membru în comisiile de ocupare a posturilor didactice vacante la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, activitatea de coordonator al centrului judeţean de asistenţă psihopedagogică (CJAP)/centrul logopedic interşcolar (CLI), activitate în organismele de conducere ale organizaţiilor sindicale afiliate federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, precum şi în cadrul asociaţiilor profesionale ale cadrelor didactice la nivel local/judeţean/naţional/internaţional
5

g) Activitatea de metodist, membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar, coordonator de cerc pedagogic, certificată de inspectorul şcolar care coordonează disciplina şi de inspectorul şcolar general
6

h) Activitate desfăşurată, la solicitarea Ministerului Educaţiei/inspectoratului şcolar, în cadrul Comisiei Naţionale/Judeţene de Specialitate, al unor comisii tehnice/grupuri de lucru pentru elaborarea unor acte normative/administrative, pentru elaborarea/revizuirea programelor/subiectelor/testelor de antrenament pentru simulările/evaluările/examenele/concursurile naţionale, respectiv al unor comisii de evaluare constituite la nivel naţional/al Ministerului Educaţiei, în calitate de reprezentant desemnat de către comisiile naţionale de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale, traducerea variantelor de subiecte pentru examenele naţionale; activitate în calitate de membru al Corpului de Experţi al Corpului de Control din Ministerul Educaţiei; activitate desfăşurată, la solicitarea inspectoratului şcolar, pentru susţinerea lecţiilor on-line demonstrative

Criteriul privind activităţile extracurriculare şi implicarea în proiecte/programe de formare profesională
20

Implementare/coordonare proiecte/programe de formare profesională (cursuri, mentorat, tutorat, coaching, comunităţi de practică etc.)

b) Implementare/coordonare/participare la proiecte judeţene, naţionale sau internaţionale care vizează domeniul activităţilor extraşcolare*

c) Participarea la activităţi de voluntariat, inclusiv participarea la activităţile din cadrul Strategiei naţionale de acţiune comunitară, îndrumarea de formaţiuni (ex: ansambluri, cluburi, echipe, trupe) de elevi cu activităţi în domeniul artistic/civic/sportiv/dezvoltării durabile/programare/modelare/robotică, performanţe dovedite în pregătirea elevilor la concursuri cultural-artistice, tehnico-ştiinţifice şi sportive etc.

a) Atragerea de fonduri europene în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă (Erasmus+, POCU, PNRR, transfrontaliere, Banca Mondială şi altele similare), având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare*
20*

c) Participare şi implicare în activitatea comisiilor şi consiliilor la nivel de unitate/instituţie/local/judeţean/naţional, precum şi/sau în realizarea de parteneriate instituţionale în concordanţă cu nevoile comunităţii şcolare şi cu ţintele stabilite, cu efecte pozitive în domeniul incluziunii sociale şi dezvoltării durabile, inclusiv în calitate de observator

Exemplu: La subcriteriul 1.i), în situaţia în care suma punctajelor acordate pentru i.1)-i.6) este mai mare de 7 puncte, se acordă punctajul maxim de 7 puncte.

ANEXA nr. 9:Fişa sintetică de (auto)evaluare pentru personalul didactic de predare din palatele şi cluburile copiilor
Nr. crt.
Criteriile generale/subcriterii
Punctaj maxim
Punctaj autoevaluare
Punctaj comisie evaluare

a) Atragerea şi menţinerea copiilor în activităţile de cerc (depăşirea numărului de elevi faţă de normativul cercului)
6

b) Iniţierea unor proiecte în parteneriat cu alte instituţii de învăţământ sau ONG-uri, în vederea aplicării unor metode şi procedee şi tehnici inovative în activitatea de predare învăţare evaluare (2 puncte/proiect)
6*

c) Realizarea performanţelor în pregătirea copiilor distinşi la concursuri de profil, materializate în obţinerea locului I, II şi III la fazele internaţionale, naţionale, regionale şi judeţene/Municipiul Bucureşti (un premiu pe concurs se punctează o singură dată, corespunzător celui mai înalt nivel)
30

c.1)
Internaţional
Locul I/Marele premiu/Trofeu - 5p.
Locul II - 4p.
Locul III - 3p.

c.2)
Naţional
Locul I/Marele premiu/Trofeu - 4p.
Locul II - 3p.
Locul III - 2p.

c.3)
Regional
Locul I/Marele premiu/Trofeu - 3p.
Locul II - 2p.
Locul III - 1p.

c.4)
Judeţean/Municipiul Bucureşti
Locul I/Marele premiu/Trofeu - 1,5p.
Locul II - 1p.
Locul III - 0,5p.

d) Participarea, în calitate de membru în comisia de organizare/membru al juriului/evaluator la concursuri, festivaluri (un eveniment se punctează o singură dată)
10

d.1)
Internaţional - 4p.

d.2)
Naţional - 3p.

d.3)
Regional - 2p.

d.4)
Judeţean - 1p.

e) Implementarea unor proiecte educaţionale inovatoare, recunoscute şi aprobate la nivel local/judeţean/interjudeţean/naţional/internaţional (ex. de domenii: educaţie parentală, educaţie ecologică, educaţie pentru sănătate, educaţie financiară, educaţie emoţională, educaţie incluzivă, educaţie remedială - inclusiv prin elaborarea şi operaţionalizarea planurilor individualizate de învăţare, educaţie interculturală, învăţare cooperativă, educaţie pentru mişcare etc.)
10

e.1)
Internaţional - 4p.

e.2)
Naţional - 3p.

e.3)
Regional - 2p.

e.4)
Judeţean - 1p.

f) Integrarea copiilor din categorii defavorizate în activităţile derulate în cadrul cercului
6

g) Participarea, în calitate de autor/coautor, la elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, sau la traducerea de manuale şcolare din limba română într-o limbă a minorităţii naţionale, care are învăţământ cu predare în limba maternă, sau la conceperea unor resurse educaţionale deschise/auxiliare curriculare mijloace de învăţământ, oferite gratuit pentru a asigura accesul la materiale educaţionale de calitate*
12*

g.1)
Autor/coautor, la elaborarea/traducerea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei - 5p. max

g.2)
Elaborarea de auxiliare curriculare - 8p. max

g.3)
Resursă educaţională publicată în format electronic pe platforme educaţionale destinate elevilor/mijloace de învăţământ - 8p. max

a) Contribuţia la elaborarea următoarelor materiale didactice avizate de inspectoratul şcolar/Ministerul Educaţiei la nivel naţional/judeţean
5*

a.1)
programe şcolare/CDŞ - 1p./programă

a.2)
metodologii/regulamente/proceduri la nivel naţional - 0.5p./document

a.3)
materiale de suport educaţional, îndrumătoare/ghiduri metodice - 1p./document

a.4)
reviste şcolare, articole de specialitate - 0.5p./document

b) Contribuţia la elaborarea următoarelor materiale didactice avizate de inspectoratul şcolar/Ministerul Educaţiei la nivel judeţean şi local (*nu se punctează programa cercului)
4*

b.1)
programe şcolare/CDŞ - 0,75p./programă

b.2)
metodologii/regulamente/proceduri - 0.5p./document

b.3)
materiale de suport educaţional, îndrumătoare/ghiduri metodice - 0,75 p/document

b.4)

c) Contribuţia la elaborarea următoarelor materiale didactice înregistrate cu ISBN/ISSN

d) Realizarea/participarea la realizarea de softuri educaţionale în specialitate, platforme de e-learning pentru susţinerea progresului şcolar, avizate de Ministerul Educaţiei
2

e) Activitatea de formator în formarea continuă a personalului din învăţământ, activitatea susţinută în cadrul cercurilor pedagogice în vederea promovării accesului la o educaţie de calitate pentru toţi (se punctează programele de formare şi care răspund cerinţei)
5

f) Activitatea în cadrul comisiilor de etică, comisii paritare/de dialog social, membru CA, comisii CEAC, comisii de sănătate şi securitate în muncă, membru sau coordonator al altor comisii de lucru permanente sau temporare) (1p/activitate)
4*

g) Activitatea de metodist, membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar, coordonator de cerc pedagogic, certificată după caz, de inspectorul care coordonează disciplina şi inspectorul şcolar general/director (1p/activitate)
4*

h) Activitate desfăşurată, la solicitarea Ministerului Educaţiei/inspectoratului şcolar, în cadrul Comisiei Naţionale/Judeţene de Specialitate, al unor comisii tehnice/grupuri de lucru pentru elaborarea unor acte normative/administrative, pentru elaborarea/revizuirea programelor/subiectelor/testelor de antrenament pentru simulările/evaluările/examenele/concursurile naţionale, respectiv al unor comisii de evaluare constituite la nivel naţional/al Ministerului Educaţiei, traducerea variantelor de subiecte pentru examenele naţionale; activitate în calitate de membru al Corpului de Experţi al Corpului de Control din Ministerul Educaţiei; activitate desfăşurată, la solicitarea inspectoratului şcolar, pentru susţinerea lecţiilor on-line demonstrative
5

i) Participarea cu comunicări la simpozioane, conferinţe zonale, judeţene, naţionale şi/sau internaţionale, cursuri de perfecţionare în domeniu sau în management educaţional, dovedite prin documente oficiale ale manifestării şi care demonstrează performanţele deosebite ale cadrului didactic în inovarea didactică (1p/activitate)

a) Implementarea/coordonarea/participarea la proiecte/programe de formare profesională*
5*

a.1)
Implementarea/coordonarea proiecte/programe de formare profesională (cursuri, mentorat, tutorat, coaching, comunităţi de practică etc.) - 5p. max

a.2)
Participarea la proiecte/programe de formare profesională (cursuri, mentorat, tutorat, coaching, comunităţi de practică etc.) 3p. max

b) Implementarea/organizarea/coordonarea proiectelor judeţene, interjudeţene, naţionale sau internaţionale, care au ca obiective: performanţa şcolară, progresul şcolar, dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor preşcolarilor şi elevilor, educaţia civică, educaţia complementară, formarea personalităţii preşcolarilor şi elevilor*
5*

b.1) Implementarea/coordonarea proiecte - 5p.

b.2) Participarea proiecte - 3p.

c) Îndrumarea elevilor sau formaţiuni/ansambluri de elevi pentru participarea la concursuri cultural-artistice, tehnico-ştiinţifice şi sportive etc., participarea la activităţi de voluntariat, inclusiv participarea la activităţile din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (copii contracte/copii diplome conform cu originalul adeverinţe)
4*

c.1)
Internaţional - 2p.

c.2)
Naţional - 1,5p.

c.3)
Regional - 1p.

c.4)
Judeţean - 0,5p.

d) Iniţierea/organizarea/participarea la schimburi de experienţă cu alte unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, reţele sau proiecte interşcolare (copii contracte/copii diplome conform cu originalul/adeverinţe etc.) (0.25p/activitate)
1*

a) Atragerea de fonduri europene în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă (Erasmus+, POCU, PNRR, transfrontaliere, Banca Mondială şi altele similare), având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare* (copii contracte şi adeverinţe)
9*

a1)

a2)

a3)

b) Obţinerea de sponsorizări şi de alte finanţări extrabugetare pentru dezvoltarea bazei materiale a unităţii de învăţământ având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare. (adeverinţe eliberate de unitatea şcolară)

3*

c.1)
Autorităţi locale - 0,5p./proiect

c.2)
Agenţi Economici - 0,5p./proiect

c.3)
ONG - 0,5p./proiect

c.4)
Altele (autofinanţare, fonduri externe etc.)- 0,5p./proiect

NOTĂ:
Nu se vor lua în considerare diplomele ataşate dacă nu au număr de înregistrare şi nu este menţionat Calendarul activităţilor din care fac parte (CAEN/CAER/CAEJ sau CAEM) şi poziţia la care este înregistrat.
1.Activităţile/concursurile cuprinse în CAER/CAEJ sau CAEM nu vor fi considerate concursuri internaţionale, chiar dacă pe diplome scrie concurs internaţional.
2.Nu se vor lua în considerare regulamentele concursurilor depuse spre finanţare.
3.Nu se vor lua în considerare adeverinţele care nu au număr de înregistrare.
4.Documentele vor fi prezentate pe criterii/anii şcolari din perioada evaluată.

ANEXA nr. 10:Fişa sintetică de (auto)evaluare pentru personalul de conducere din palatele şi cluburile copiilor
Nr. crt.
Criteriile generale/subcriterii
Punctaj maxim
Punctaj autoevaluare
Punctaj comisie de evaluare

b) Iniţierea unor proiecte în parteneriat cu alte instituţii de învăţământ sau ONG-uri, în vederea aplicării unor metode şi procedee şi tehnici inovative în activitatea de predare învăţare evaluare (2,5 puncte/proiect)

15*

c.1)
Internaţional
Locul I/Marele premiu/Trofeu - 3p.
Locul II - 2p.
Locul III - 1p.

c.2)
Naţional
Locul I/Marele premiu/Trofeu - 2,5p.
Locul II - 2p.
Locul III - 1,5p.

Judeţean
0,5

e) Iniţierea şi coordonarea unor proiecte educaţionale inovatoare, recunoscute şi aprobate la nivel judeţean/interjudeţean/naţional/internaţional (în domenii precum: educaţie parentală, educaţie pentru dezvoltare durabilă, educaţie pentru sănătate, educaţie financiară, educaţie emoţională, educaţie interculturală, educaţie pentru mişcare, educaţie culturală, educaţie civică, prevenirea şi combaterea violenţei şcolare, pentru diversitate şi anti-discriminare etc.)*
5*

e.1)
Internaţional
3

e.2)
Naţional
2

e.3)
Interjudeţean
1

e.4)
Judeţean
0,5

f) Implicare în activităţi specifice de incluziune socială
5

g) Participarea, în calitate de autor/coautor, la elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, la evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare, la traducerea de manuale şcolare din limba română într-o limbă a minorităţii naţionale (învăţământ cu predare în limba maternă) sau la conceperea unor resurse educaţionale deschise/auxiliare curriculare pentru disciplinele de studiu/mijloace de învăţământ, oferite gratuit pentru a asigura accesul elevilor, profesorilor şi părinţilor la materiale educaţionale de calitate*
7*

g.1)
Autor/coautor, la elaborarea/traducerea de manuale şcolare aprobate Ministerul Educaţiei
5

g.2)
Elaborarea de auxiliare curriculare

a) Contribuţia la elaborarea următoarelor materiale didactice avizate de Ministerul Educaţiei/inspectoratul şcolar la nivel naţional/judeţean
5*

a.1)
programe şcolare (1/programă)

a.2)
metodologii/regulamente/proceduri la nivel naţional (0.5p./document)

a.3)
materiale de suport educaţional, îndrumătoare/ghiduri metodice (1/document)

a.4)
reviste şcolare, articole de specialitate (0.5p./document)

b) Contribuţia la elaborarea următoarelor materiale didactice avizate de inspectoratul şcolar/Ministerul Educaţiei la nivel judeţean şi local
2*

b.1)
programe şcolare (0,5/programă)

b.2)
metodologii/regulamente/proceduri (0.25/document)

b.3)
materiale de suport educaţional, îndrumătoare/ghiduri metodice (0.50/document)

b.4)
reviste şcolare, articole de specialitate (0.25/document)

c) Contribuţia la elaborarea următoarelor materiale didactice înregistrate cu ISBN/ISSN*
7*

c.1)
programe şcolare/CDŞ (1p./programă)

e) Activitatea de formator în formarea continuă a personalului din învăţământ, activitatea susţinută în cadrul cercurilor pedagogice în vederea promovării accesului la o educaţie de calitate pentru toţi (se punctează programele de formare care răspund cerinţei)
5

f) Activitatea în cadrul comisiilor de etică, comisii paritare/de dialog social, membru CA, comisii CEAC, comisii SSM, membru sau coordonator al altor comisii de lucru permanente sau temporare (1p./activitate)
5

g) Activitatea de metodist, membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar, coordonator de cerc pedagogic, certificată după caz, de inspectorul care coordonează disciplina şi inspectorul şcolar general (2p./document)
8*

i) Participarea cu comunicări la simpozioane, conferinţe zonale, judeţene, naţionale şi/sau internaţionale, cursuri de perfecţionare în domeniu sau în management educaţional, dovedite prin documente oficiale ale manifestării şi care demonstrează performanţele deosebite ale cadrului didactic în inovarea didactică (1p./participare)

Implementarea/coordonarea proiecte/programe de formare profesională (cursuri, mentorat, tutorat, coaching, comunităţi de practică etc.)
5

a.2)
Participarea la proiecte/programe de formare profesională (cursuri, mentorat, tutorat, coaching, comunităţi de practică etc.)

b.1) Implementarea/coordonarea proiecte
5

b.2) Participarea proiecte

b) Iniţierea/organizarea/participarea la schimburi de experienţă cu alte unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, reţele sau proiecte interşcolare (copii contracte/diplome conform cu originalul/adeverinţe etc. - 1p./document)

a) Atragerea de fonduri europene în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă (Erasmus+, POCU, transfrontaliere, Banca Mondială şi altele similare), de alte finanţări extrabugetare pentru unitatea de învăţământ, centre de documentare şi informare, laboratoare etc., având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare, încadrarea în bugetul alocat calculat conform formulei de finanţare (copii contracte) (4p./finanţare)

10*

c.1)
Autorităţi locale (2p./proiect)

c.2)
Agenţi Economici (2p/proiect)

c.3)
ONG (2p/proiect)

PUNCTAJ TOTAL - 150 PUNCTE

Exemplu: La subcriteriul 1.g), în situaţia în care suma punctajelor acordate pentru g.1)-g.3) este mai mare de 7 puncte, se acordă punctajul maxim de 7 puncte.

ANEXA nr. 11:Fişă sintetică de (auto)evaluare pentru personalul didactic de predare (pregătire sportivă de specialitate) din învăţământul sportiv integrat şi suplimentar

Criteriile generale/subcriterii
Punctaj maxim
Punctaj autoevaluare
Punctaj comisia de evaluare
1.
2. Criteriul activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă
80

a. Rezultate deosebite obţinute în pregătirea elevilor în atingerea obiectivelor/competenţelor specifice impuse de curriculumul şcolar, materializate în progresul elevilor la clasă/grupă obţinute cu clasa şi individual la disciplinele de specialitate din învăţământul vocaţional pe baza datelor statistice de la nivelul unităţii de învăţământ
5

a1. ponderea promovării elevilor de la un an la altul de pregătire sportivă/an studiu
1

a2. elevi transferaţi
1

a3. elevi participanţi la pregătire, întreceri, concursuri şi competiţii cu loturile naţionale
3

b. Rezultate deosebite obţinute în selecţia, pregătirea şi promovarea sportivilor cu calităţi deosebite pentru sportul de performanţă
7

- selecţia sportivilor cu calităţi deosebite
1

- pregătirea sportivilor cu calităţi deosebite
1

- promovarea sportivilor cu calităţi deosebite la loturile naţionale/echipe seniori
5

c. Performanţe în pregătirea elevilor distinşi la competiţiile naţionale şi internaţionale, materializate prin obţinerea locurilor I, II, III, IV, V şi VI:
55

c.1. La disciplinele sportive individuale - competiţii internaţionale/naţionale oficiale:

- campionate internaţionale - copii, locurile I/II/III/IV-VI*
4p/3p/2p/1p (nr. premii)

- campionate internaţionale - juniori (III,II,I), locurile I/II/III/IV-VI*
5p/4p/3p/2p

- campionate internaţionale - tineret/seniori, locurile I/II/III/IV-VI*
7p/6p/5p/4p

- campionate balcanice - juniori (III,II,I), locurile I/II/III/IV-VI*
8p/7p/6p/5p

- campionate balcanice - tineret/seniori, locurile I/II/III/IV-VI*
9p/8p/7p/6p/

- campionate europene - copii, locurile I/II/III/IV-VI*
16p/15p/14p/10p

- campionate/cupe europene - juniori (III,II,I), locurile I/II/III/IV-VI*
18p/17p/16p/15p

- campionate/cupe europene - tineret/seniori, locurile I/II/III/IV-VI*
18p/17p/16p/15p

- campionate mondiale - copii, locurile I/II/III/IV-VI*
24p/22p/21p/20p

- campionate/cupe mondiale - juniori (III,II,I), locurile I/II/III/IV-VI*
26p/24p/22p/20p

- campionate/cupe mondiale - tineret/seniori, locurile I/II/III/IV-VI*
27p/26p/25p/22p

- Jocuri Olimpice, locurile I/II/III/IV/V/VI/VII-VIII*
38p/34p/32p/30/26/23p/20p

- Jocuri Olimpice, realizarea condiţiilor de participare*
18p

- campionate naţionale şcolare - CSS/LPS, locurile I/II/III/IV-VI*
5p/4p/3p/1p

- campionate naţionale - copii, locurile I/II/III/IV-VI*
4p/3p/2p/1p

- campionate naţionale - juniori (III,II,I), locurile I/II/III/IV-VI*
6p/5p/4p/2p

- campionate/cupe naţionale - tineret/seniori, locurile I/II/III/IV-VI*
6p/5p/4p/2p

c.2. La disciplinele sportive de echipă - competiţii internaţionale/naţionale oficiale:

10p/8p/5p/3p

12p/10p/8p/6p

- campionate balcanice - juniori (III,II,I), locurile I/II/III/IV-VI**
7p/6p/5p/3p

- campionate balcanice - tineret/seniori, locurile I/II/III/IV-VI**
10p/9p/7p/6p

- campionate europene - copii, locurile I/II/III/IV-VI**
16p/15p/14p/13p

- campionate/cupe europene - juniori (III,II,I), locurile I/II/III/IV-VI**
18p/17p/15p/13p

- campionate/cupe europene - tineret/seniori, locurile I/II/III/IV-VI**
19p/18p/17p/15p

- campionate mondiale - copii, locurile I/II/III/IV-VI**
25p/24p/22p/20p

- campionate/cupe mondiale - juniori (III,II,I), locurile I/II/III/IV-VI**
30p/28p/26p/22p

- campionate/cupe mondiale - tineret/seniori, locurile I/II/III/IV-VI**
30p/28p/26p/22p

- Jocuri Olimpice, locurile I/II/III/IV-VI**
40p/36p/34p/28p/30 p/28p/26p

- Jocuri Olimpice, realizarea condiţiilor de participare**
22p

- campionate naţionale şcolare - CSS/LPS, locurile I/II/III/IV-VI* (nr. premii)
10p/8p/6p/4p

12p/10p/8p/4p

c.3. La olimpiade naţionale - pregătire sportivă teoretică:

- locurile I/II/III/menţiune * (nr. premii)
5p/4p/3p/1p (nr. premii)

d. Participarea, în calitate de membru al comisiei de organizare, la olimpiadele şi concursurile de profil, etapele judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei şi Federaţiilor Naţionale de Specialitate
5

- membru al comisiilor/grupurilor naţionale de coordonare***
0,5p

- membru în comisia de organizare a etapei judeţene***
0,25p

- membru în comisia de organizare a etapei naţionale***
1P

- membru în comisia de organizare a competiţiilor internaţionale oficiale***
2p

e. Participarea, în calitate de membru al comisiilor de evaluare/jurizare şi profesor-antrenor, la întrecerile/concursurile/competiţiile judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale şi pregătirea loturilor naţionale/olimpice.
3

- membru în comisiile de evaluare/jurizare a competiţiilor de nivel judeţean***
0,25

- membru în comisiile de evaluare/jurizare competiţiilor de nivel zonal***
0,25

- membru în comisiile de evaluare/jurizare competiţiilor de nivel naţional***
0,50

- membru în comisiile de evaluare/jurizare competiţiilor de nivel internaţional***
1

- profesor-antrenor, la întrecerile/concursurile/competiţiile judeţene şi interjudeţene***
0,25

- profesor-antrenor, la întrecerile/concursurile/competiţiile naţionale şi internaţionale***
0,25

- pregătirea loturilor naţionale/olimpice
3

f. Implicare în activitatea de tratare diferenţiată şi individualizare a sportivilor şi rezultate deosebite obţinute în pregătirea acestora
1

g. Implementarea unor proiecte educaţionale inovatoare, recunoscute şi aprobate la nivel local/judeţean/interjudeţean/naţional/internaţional (în domenii precum: educaţie sportivă, educaţie olimpică educaţie pentru sănătate,educaţie emoţională, educaţie incluzivă) cu COSR, AOR, MTS, Federaţiile de specialitate, DJST/DSTMB
2

i. Participarea, în calitate de autor/coautor, la elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, la evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare, sau la traducerea de manuale şcolare din limba română într-o limbă a minorităţii naţionale, care are învăţământ cu predare în limba maternă, sau la conceperea unor resurse educaţionale deschise/auxiliare curriculare pentru disciplinele sportive/mijloace de învăţământ, oferite gratuit pentru a asigura accesul elevilor, profesorilor şi părinţilor la materiale educaţionale de calitate.
2

2.
Criteriul privind performanţele deosebite în inovarea didactică/management educaţional
40

a. Elaborarea/participarea la elaborarea de programe şcolare(inclusiv cele pentru discipline opţionale noi), regulamente, metodologii, studii/cercetări în domeniu la nivel naţional şi judeţean.
5

- programe şcolare, regulamente, metodologii, îndrumătoare/ghiduri
1px

- elaborarea de programe şcolare pentru discipline opţionale noi, însoţite de suportul de curs
0,25 x nr. progr.

b. Elaborarea/participarea la elaborarea de îndrumătoare/ghiduri metodice/suporturi de curs avizate de inspectorul şcolar sau de M.E. articole în reviste/publicaţii de specialitate înregistrate cu ISBN/ISSN;
5
1p x nr materiale

c. Activitatea de formator în formarea continuă a personalului din învăţământ, activitate susţinută în cadrul cercurilor pedagogice în vederea promovării accesului la o educaţie de calitate pentru toţi (se punctează programele de formare care răspund cerinţei)
5

- activitate de formator
1p x curs

- activitate în cadrul cercului pedagogic la nivel judeţean
0,25p x activitate

d. Activitatea în cadrul comisiilor de etică, comisii paritare/de dialog social, comisii de evaluare şi asigurare a calităţii în educaţie, comisii de sănătate şi securitate în muncă, activitate în calitate de membru în comisiile de ocupare a posturilor didactice vacante la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, activitate în organismele de conducere ale organizaţiilor sindicale afiliate federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar
5

- activitate în cadrul comisiilor
0,5p x activitate

- activitate ca lider sindical la nivel unitate/judeţ/naţional
0,5/1/1,5p

e. Metodist, membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar, coordonator de cerc pedagogic,certificată, după caz, de inspectorul de specialitate şi de inspectorul şcolar general
10

- activitate ca metodist
2p x an

- activitate ca membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar
1p x an

- coordonator de cerc pedagogic
1p x an

f. Activitate desfăşurată, la solicitarea Ministerului Educaţiei/inspectoratului şcolar, în cadrul Comisiei Naţionale/Judeţene de Specialitate, al unor comisii tehnice/grupuri de lucru pentru elaborarea unor acte normative/administrative, pentru elaborarea/revizuirea programelor/subiectelor/testelor de antrenament pentru simulările/evaluările/examenele/concursurile naţionale, respectiv al unor comisii de evaluare constituite la nivel naţional/al Ministerului Educaţiei, în calitate de reprezentant desemnat de către comisiile naţionale de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale, traducerea variantelor de subiecte pentru examenele naţionale; activitate în calitate de membru al Corpului de Experţi al Corpului de Control din Ministerul Educaţiei; activitate desfăşurată, la solicitarea inspectoratului şcolar, pentru susţinerea lecţiilor on-line demonstrative
5

- activitate desfăşurată în cadrul unor comisii tehnice de elaborare a unor acte normative/administrative cu caracter normativ
0,25p x activitate

- activitate în cadrul comisiei naţionale de specialitate
0,5 p x activitate

- activitate de evaluator de manuale şcolare
1p de manual

g. Participarea cu comunicări la simpozioane, conferinţe zonale, judeţene, naţionale şi/sau internaţionale, cursuri de perfecţionare în domeniu sau în management educaţional, dovedite prin documente oficiale ale manifestării şi care demonstrează performanţele deosebite ale cadrului didactic în inovarea didactică
5

- comunicări la simpozioane judeţene/naţionale/internaţionale (0,5/0,75/1p x nr. comunicări)

- cursuri fără credite/cu credite (0,25/0,5 x nr. cursuri)

a. Implementarea/coordonarea/participarea la proiecte/programe de formare profesională
3 (1px iniţiere, 1px participare)

b. Implementarea/coordonarea/participarea la proiecte zonale, judeţene, naţionale sau internaţionale care vizează domeniul activităţilor extraşcolare, inclusiv cu COSR. MTS. Federaţiile de specialitate, DJST DSTMB (1/1,5/2/2,5 x nr proiecte)
4

c. Participarea la activităţi de voluntariat, inclusiv participarea la activităţile din cadrul Strategiei naţionale de acţiune comunitară, performanţe dovedite în pregătirea elevilor la concursuri sportive în cadrul unor programe ale M.E., M.T.S., C.O.S.R.
5 (1p/activitate)

d. Iniţierea/organizarea/participarea la schimburi de experienţă cu alte unităţi de învăţământ, reţele sau proiecte interşcolare
3 (1p/activitate)

a. Atragerea de fonduri europene în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă (Erasmus+, POCU, transfrontaliere, Banca Mondială şi altele similare), având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare, încadrarea în bugetul alocat calculat conform formulei de finanţare****

TOTAL
150

NOTĂ:
*=se înmulţeşte cu numărul de premii obţinute;
**=se înmulţeşte cu numărul de sportivi care au obţinut premii
***=se înmulţeşte cu numărul de comisii
****Pentru fiecare subcriteriu pentru care suma punctajelor detaliate este mai mare decât punctajul total acordat subcriteriului, se acordă punctajul maxim.

ANEXA nr. 12:Fişă sintetică de (auto)evaluare pentru personalul de conducere din învăţământul sportiv integrat şi suplimentar

45p

4p

5p

selecţia sportivilor cu calităţi deosebite
1

pregătirea sportivilor cu calităţi deosebite
1

promovarea sportivilor cu calităţi deosebite la loturile naţionale/echipe seniori
3

c. Performanţe în pregătirea elevilor distinşi la competiţiile municipale, naţionale şi internaţionale
15p

c1. Competiţii internaţionale oficiale - locurile I/II/III/IV-VI*
4p/3p/2p/1p

c2. Competiţii naţionale oficiale - locurile I/II/III/IV-VI*
3p/2p/1p/0,5p

c3. Competiţii municipale oficiale - locurile I/II/III*
2p/1p/0,5p

d. Participarea, în calitate de membru al comisiei de organizare, la olimpiadele şi concursurile de profil, etapele judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei şi Federaţiilor Naţionale de Specialitate**
10

- membru al comisiilor/grupurilor naţionale de coordonare**
0,5p

- membru în comisia de organizare a etapei judeţene**
0,25p

- membru în comisia de organizare a etapei naţionale**
1p

- membru în comisia de organizare a competiţiilor internaţionale oficiale**
2p

e. Implicare în activitatea de tratare diferenţiată şi individualizare a sportivilor şi rezultate deosebite obţinute în pregătirea acestora
1

f. Participarea, în calitate de membru al comisiilor de evaluare/jurizare şi profesor-antrenor, la întrecerile/concursurile/competiţiile judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale şi pregătirea loturilor naţionale/olimpice**
5

- membru în comisiile de evaluare/jurizare a competiţiilor de nivel judeţean**
0,5p

- membru în comisiile de evaluare/jurizare competiţiilor de nivel zonal**
0,75p

- membru în comisiile de evaluare/jurizare competiţiilor de nivel naţional**
1p

- membru în comisiile de evaluare/jurizare competiţiilor de nivel internaţional**
1,5p

- profesor-antrenor la întrecerile/concursurile/competiţiile judeţene şi interjudeţene**
0,25p

- profesor-antrenor la întrecerile/concursurile/competiţiile naţionale şi internaţionale**

g. Implementarea unor proiecte educaţionale inovatoare, recunoscute şi aprobate la nivel local/judeţean/interjudeţean/naţional/internaţional (în domenii precum: educaţie sportivă, educaţie olimpică educaţie pentru sănătate, educaţie emoţională, educaţie incluzivă) cu COSR, AOR, MTS, federaţiile de specialitate, DJST/DSTMB
3

h. Participarea, în calitate de autor/coautor, la elaborarea/traducerea de manuale şcolare aprobate de M.E., la evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare, sau la traducerea de manuale şcolare din limba română într-o limbă a minorităţii naţionale, care are învăţământ cu predare în limba maternă, sau la conceperea unor resurse educaţionale deschise/auxiliare curriculare pentru disciplinele sportive/mijloace de învăţământ, oferite gratuit pentru a asigura accesul elevilor, profesorilor şi părinţilor la materiale educaţionale de calitate.

a. Elaborarea/participarea la elaborarea de programe şcolare (inclusiv cele pentru discipline opţionale noi), regulamente, metodologii, studii/cercetări în domeniu la nivel naţional şi judeţean
3

- programe şcolare, regulamente/metodologii, îndrumătoare/ghiduri (1p x nr. regulamente/metodologii/îndrumătoare/ghiduri)

- elaborarea de programe şcolare pentru discipline opţionale noi, însoţite de suportul de curs (0,25p. x nr. programe)

b. Elaborarea/participarea la elaborarea de îndrumătoare/ghiduri metodice/suporturi de curs avizate de inspectorul şcolar sau de Ministerul Educaţiei, articole în reviste/publicaţii de specialitate înregistrate cu ISBN/ISSN (1p x nr. materiale)

1p/curs

0,25p/activitate

0,5p/activitate

e. Activitatea de metodist, membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar, coordonator de cerc pedagogic certificată de inspectorul de specialitate şi inspectorul şcolar general
10

- activitate ca metodist
2px an

1px an

1p/activitate

1p/manual

12

- comunicări la simpozioane zonale/judeţene/naţionale/internaţionale
1p/1,5p/2p/2,5p/comunicare

- cursuri fără credite/cu credite
0,5/1p x nr. cursuri

20p

a. Implementarea/coordonarea/participarea la proiecte/programe de formare profesională (1p/1p,1p)
5p

b. Implementarea/coordonarea/participarea la proiecte zonale, judeţene, naţionale sau internaţionale care vizează domeniul activităţilor extraşcolare, inclusiv cu COSR, MTS, federaţiile de specialitate, DJST, DSTMB (1/1,5/2/2,5 x nr. proiecte)
5p

c. Participarea la activităţi de voluntariat, inclusiv participarea la activităţile din cadrul Strategiei naţionale de acţiune comunitară, performanţe dovedite în pregătirea elevilor la concursuri sportive în cadrul unor programe ale Ministerul Educaţiei, MTS, C.O.S.R.
5p (1p/activitate)

5. Criteriul privind contribuţia la dezvoltarea instituţională
40p

a) Atragerea de fonduri europene în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă (Erasmus+, POCU, PNRR, transfrontaliere, Banca Mondială şi altele similare), extrabugetare pentru unitatea de învăţământ, centre de documentare şi informare, laboratoare etc., având ca efect creşterea calităţii activităţii instituţionale şi a procesului de predare-învăţare-evaluare*

**=se înmulţeşte cu numărul de comisii; în situaţia în care suma punctajelor detaliate este mai mare decât punctajul maxim alocat subcriteriului, se acordă punctajul maxim aferent.
Notă: Pentru fiecare subcriteriu pentru care suma punctajelor detaliate este mai mare decât punctajul total acordat subcriteriului, se acordă punctajul maxim.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 387 bis din data de 5 mai 2023