Noua prevedere din ROFUIP 2024, care obligă directorii de școli să anunțe serviciile de asistență socială atunci când un elev absentează „cel puțin 75% din numărul de ore de curs prevăzute într-un an școlar”, pare bine intenționată la prima vedere. Aceasta pare să fie o măsură pentru a combate absenteismul și a preveni abandonul școlar.
Totuși, analizând mai atent, devine evident că această măsură este ineficientă și tardivă, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Pragul de intervenție este stabilit mult prea târziu, în momentul în care daunele educaționale sunt deja severe și adesea ireversibile.
Dimensiunea absențelor: Un obstacol major în calea acumulării cunoștințelor
Conform calculelor realizate de Edupedu.ro, pe baza rapoartelor OECD privind numărul de ore de curs, un elev de gimnaziu trebuie să aibă peste 750 de absențe nemotivate pentru ca directorul să fie obligat să anunțe serviciile de asistență socială, iar un elev de clasă primară trebuie să aibă peste 540 de absențe. Aceste cifre ilustrează o realitate dură: un elev care a lipsit deja 75% din orele de curs a pierdut o cantitate considerabilă de material didactic, ceea ce face extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil, să mai poată recupera cunoștințele necesare pentru promovare.
De exemplu, la nivel de gimnaziu, un elev care a lipsit 750 de ore a pierdut aproape 8 luni dintr-un an școlar obișnuit. În aceste condiții, este evident că elevul nu a avut acces la cea mai mare parte a curriculumului și nu a beneficiat de interacțiunea cu profesorii și colegii săi. Lipsa acestor experiențe esențiale afectează nu doar acumularea cunoștințelor teoretice, ci și dezvoltarea competențelor sociale, emoționale și de gândire critică.
Măsura tardivă: O intervenție prea târzie pentru a face diferența
Intervenția serviciilor de asistență socială la un asemenea prag de absențe apare ca fiind mult prea târzie. Când un elev a acumulat deja 75% absențe nemotivate, șansele ca acesta să mai poată recupera pierderile academice sunt extrem de reduse. De altfel, studiile arată că absențele frecvente afectează grav performanțele școlare, iar elevii cu un astfel de nivel de absenteism au o probabilitate crescută de a abandona școala sau de a nu promova anul școlar.
Mai mult, deși implicarea serviciilor de asistență socială poate ajuta la identificarea și rezolvarea unor probleme fundamentale ale elevului, precum dificultățile financiare sau familiale, aceasta nu poate compensa pierderile educaționale acumulate. Intervenția tardivă nu poate schimba faptul că elevul a pierdut oportunități critice de învățare și dezvoltare personală.
Impactul negativ asupra profesorilor și mediului educațional
Pentru profesori, această măsură adaugă o povară suplimentară fără a adresa problema de la rădăcină. Cadrele didactice trebuie să facă față provocării de a recupera materii pierdute și de a aduce un elev cu absențe masive la nivelul clasei, ceea ce este adesea imposibil din cauza diferențelor mari de cunoștințe acumulate. Încercările de a recupera materia într-un timp foarte scurt creează presiune și stres suplimentar, atât pentru profesori, cât și pentru elevii rămași în urmă.
În plus, acest lucru afectează dinamica întregii clase. Profesorii se văd nevoiți să ajusteze ritmul lecțiilor pentru a include și elevii cu absențe numeroase, ceea ce poate afecta progresul și calitatea educației pentru restul elevilor. În loc să se concentreze pe aprofundarea subiectelor și pe dezvoltarea competențelor elevilor, profesorii sunt adesea blocați în încercarea de a acoperi rapid materialul pierdut, compromițând astfel calitatea procesului educațional.
O abordare inadecvată a absenteismului și prevenirea abandonului școlar
În loc să ofere o soluție reală pentru combaterea absenteismului și prevenirea abandonului școlar, măsura din ROFUIP 2024 lasă impresia unei abordări birocratice, care încearcă să rezolve o problemă după ce aceasta a devenit deja gravă. Realitatea este că elevii cu absențe masive au nevoie de sprijin mult mai devreme, nu după ce și-au pierdut aproape întreg anul școlar.
O abordare mai eficientă ar implica monitorizarea constantă și intervenția rapidă din partea școlii încă de la primele semne de absenteism. Programe de prevenire care includ consilierea elevilor, colaborarea cu părinții, activități extracurriculare atractive și sprijin logistic pentru familiile cu probleme financiare ar putea ajuta la prevenirea acumulării unui număr mare de absențe. În plus, implicarea activă a serviciilor de asistență socială ar trebui să înceapă mai devreme și să fie focalizată pe prevenție și susținerea elevilor în riscul de absenteism, nu doar pe reacție când situația devine critică.
Concluzie: Un apel pentru o schimbare de paradigmă în abordarea absenteismului școlar
Măsura de a notifica serviciile de asistență socială după ce un elev a atins 75% absențe nemotivate este, în esență, o intervenție tardivă care nu adresează adevăratele nevoi ale elevilor și nici nu sprijină cadrele didactice în mod eficient. Prin impunerea unui prag atât de ridicat, se ignoră oportunitatea de a interveni mai devreme și de a sprijini elevii înainte ca aceștia să piardă șansele de a acumula cunoștințele și competențele necesare pentru promovare și succes în viață.
În loc să se concentreze pe intervenții de reactie, sistemul educațional ar trebui să se orienteze către măsuri preventive și strategii de implicare activă a comunității școlare. Abia atunci putem spera să prevenim abandonul școlar și să oferim tuturor elevilor șanse egale la o educație de calitate.